Victoria Răileanu a apelat la psiholog pentru a trece peste divorț: „Nu e ceva ușor de acceptat”/ EXCLUSIV

Publicat pe

Victoria Răileanu, actrița din VLAD, ne-a vorbit despre momentele dificile prin care a trecut după divorț. Vedeta a apelat la ajutorul unui psiholog pentru a accepta schimbarea majoră din viața ei. Totuși, actrița nu spune un „nu' categoric în fața unei noi căsnicii.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!

E destul de delicat să te întreb despre asta, fiindcă sunt convinsă că ai fost asaltată de presă, dar ăsta-i jobul nostru… Au trecut aproape doi ani de la divorțul de soțul tău. Cum ai reușit să depășești acest moment dificil?

Acum, că a mai trecut timpul, pot să spun foarte simplu: treci peste. Am muncit foarte mult cu mine. Mi-am pus întrebări la care am găsit răspunsuri destul de incomode, dar a trebuit să mi le accept, pentru că doar în felul ăsta am putut să evoluez și să îmi dau seama cu ce am greșit. A fost greu, dar orice divorț este greu. E ceva normal să fie asa. Mi se pare că oamenii se așteaptă să treci ușor peste dacă tu ești cel care ia decizia. Dar nu e deloc așa. Asta nu înseamnă că nu am iubit, că am luat decizia ușor. Nu! O despărțire e grea pentru oricine.

Victoria Răileanu despre divorț: „Nu e ceva ușor de acceptat'

Spuneai în emisiunea lui Cătălin Măruță că îți este greu să accepți divorțul. Cum ai reușit, totuși, să accepți această schimbare?


Așa cum am spus și mai sus. Nu e ceva ușor de acceptat și nu înțeleg de ce oamenii au această așteptare. Dar nu e
deloc ceva imposibil. Lucrurile astea se întâmplă. Oamenii nu se mai înțeleg și atunci e cel mai bine să își separe drumurile. O accept ca să pot să merg mai departe. Asta e realitatea mea acum și sunt OK cu asta.

Citește și: Victoria Răileanu a suferit de depresie, după divorț:„A fost foarte greu '

Citește și: Victoria Răileanu și Conrad Mericoffer au divorțat în mare secret, după 7 ani de iubire. Cine a obținut custodia copilului:'Am rămas buni prieteni'

Citește și: Loredana Chivu o dă în judecată pe Doinița Oancea, după ce a fost jignită la TV:„O să rezolv în instanță'

Citește și: Ce a postat fostul soț al Andei Adam pe Internet, după ce ea s-a logodit:„Orice om e liber să…'

Victoria Răileanu: „Fără ajutorul psihologului meu, mi-ar fi fost mult mai greu'


Ai apelat la psiholog? Ai un sfat pentru femeile care trec prin această schimbare, din experiența ta?

Da! Fără ajutorul psihologului meu, mi-ar fi fost mult mai greu. Nu știu dacă sunt în măsură să dau sfaturi, pentru că eu am făcut ce a fost bine pentru mine. Singurul lucru pe care pot să îl spun este să nu rămână prea mult în suferință, să nu se agațe de evenimentul despărțirii. Greul are timpul lui. Dar apoi trece. Ăsta e mersul natural al lucrurilor. Pe mine m-a ajutat să îmi dau voie să simt tot. Am plâns când mi-a venit să plâng, am râs chiar dacă a fost greu. Și, încet, încet, lucrurile au revenit la normal. La un alt normal. Dar e un normal bun.

Ce spune Victoria Răileanu despre o nouă căsnicie

Excluzi, pe viitor, o nouă căsnicie? Sau această experiență te-a făcut mai reticentă?

Nu exclud absolut nicio variantă a vieții mele în viitor. (zâmbește)

Care este cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o pe parcursul celor 7 ani de mariaj?

Că fericirea mea este la fel de importantă ca cea a iubitului sau a copilului meu. Că nu este ceva normal să mă pun pe planul trei. Că e sănătos să mă gândesc, uneori, în primul rând la mine. Și că asta nu înseamnă egoism.

CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN NUMĂRUL DE NOIEMBRIE AL REVISTEI VIVA! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI. 

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter