Jean de la Craiova, Denisa de la Bambi, politicieni, dar și alte persoane din showbiz-ul românesc au fost victimele unor infractori informatici. Vedete au fost victimele de furt de date și fraude bancare. Infractorii informatici au spart conturile vedetelor pentru a obține date personale ale acestora pe care le-ar fi folosit ulterior pentru a accesa conturile bancare.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Denisa de la Bambi și Jean de la Craiova sunt doar câteva dintre vedetele care s-au plâns că le-a fost spart contul de Facebook. În ultima vreme, numărul de atacuri cibernetice a crescut enorm, iar acum, polițiștii au făcut percheziții la persoane suspectate de astfel de infracțiuni.
'În această dimineață au fost efectuate 12 percheziții de către polițiștii specializați în combaterea criminalității informatice din cadrul Brigăzii pentru Combaterea Criminalității Organizate București, împreună cu procurorii DIICOT din structura centrală, într-un dosar care vizează săvârșirea de infracțiuni informatice.
Activitățile au avut loc în județele Brașov, în Ilfov, dar și în municipiul București, unde polițiștii au pus în aplicare, alături de procurori, 14 mandate de aducere cu privire la persoanele vizate, între care 11 în Brașov și 3 în București.
Cei în cauză sunt bănuiți că ar fi înlocuit cartelele SIM alocate către clienți de companiile de telefonie mobilă pentru a prelua controlul asupra numărului de telefon al persoanelor vătămate', transmit autoritățile române.
Prejudiciul de aproape 100.000 lei
Reprezentanții Poliției Române au transmis și faptul că aceștia ar fi contactat succes operatorii call-center din cadrul rețelelor de telefonie mobilă de la care ar fi primit date parțiale privind codurile de acces.
'După ce era obținut controlul asupra numărului de telefon, cei în cauză ar fi schimbat credențialele de acces la diverse conturi deținute de persoanele vătămate, iar ulterior ar fi obținut detalii cu privire la diverse conturi deschise fie pe platforme de socializare, dar și date referitoare la conturile bancare.
Până în prezent au fost identificate aproximativ 50 de persoane vătămate, prejudiciul total fiind de peste 100.000 de lei. Persoanele au fost conduse la sediul DIICOT pentru audieri și dispunerea măsurilor legale, fiind cercetați pentru instituirea unui grup infracțional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, alterarea integrității datelor informatice, fals informatic, precum și alte infracțiuni informatice', a declarat Georgian Drăgan, purtător de cuvânt al Poliției Române.
Peste 50 de persoane au fost victimele unei metode noi de furt de identitate. O grupare monitorizată de luni de zile prelua controlul asupra numărului de telefon al victimei, invocând la companiile de telefonie mobilă fie defectarea cartelei SIM, fie pierderea telefonului. Odată intrați în posesia numărului de telefon al victimei, preluau controlul asupra conturilor de pe rețelele de socializare, dar și asupra conturilor bancare. Fără măcar să își dea seama, oamenii rămâneau fără bani în conturi sau rudelor și cunoscuților li se cereau sume mari de bani împrumut.