Regina Elisabeta a II-a, discurs istoric în plină pandemie de coronavirus. A mai avut doar 4 astfel de mesaje în cei 68 de ani de domnie!

Publicat pe

În cadrul unui discurs care va rămâne în istorie, Regina Elisabeta a II-a s-a adresat poporului său greu încercat de coronavirus. Monarhul de 93 de ani a transmis un mesaj emoționant țării sale, prin care face apel la tăria de caracter a britanicilor. Regina a mai avut doar patru astfel de mesaje în cei aproape 70 de ani de domnie.

În contextul în carea Marea Britanie e una din țările cele mai grav afectate de pandemia de coronavirus, cu circa 42 000 de cazuri confirmate și peste 4000 de decese, Regina Elisabeta a făcut un gest istoric.

Lovită de pandemie nu doar ca monarh, ci și ca mamă, fiul ei, prințul Charles, fiind unul dintre cei infectați cu COVID-19, regina s-a adresat națiunii într-un discurs emoționant. Regina Elisabeta le-a mulțumit celor din prima linie, de la cadre medicale până la toți cei ce lucrează în sistemul de sănătate și a făcut apel la tăria seculară de caracter a națiunii sale.

Mesajul emoționant al Reginei Elisabeta a II-a pentru poporul său, în plină pandemie de coronavirus

'Mă adresez vouă într-un moment despre care știu că e din ce în ce mai dificil. O perioadă de mari perturbări pentru țara noastră, care au adus durere unora, probleme financiare pentru mulți și schimbări uriașe în viața de zi cu zi', și-a început Regina discursul.

'Dacă vom fi uniți și vom da dovadă de tărie caracter vom depăși această perioadă. Sper că în anii următori toți vor avea capacitatea să se mândrească cu felul în care au gestionat această provocare și cei care vor veni după noi vor spune că această generație de britanici a fost la fel de puternică ca oricare alta din istorie', acestea au fost o parte din cuvintele rostite de Regina Elisabeta a II-a în cadrul discursului video înregistrat, unde întreaga echipă de filmare a purtat echipamente de protecție din cap până-n picioare.

Regina a ținut primul discurs de acest fel în anul 1940

Monarhul în vârstă de 93 de ani și-a adus aminte, cu această ocazie, de primul său discurs, la începutul Celui De-al Doilea Război Mondial.

'Îmi amintesc de primul meu discurs în 1940, copil fiind, de la Palatul Windsor transmiteam un mesaj copiilor evacuați din casele lor pentru propria lor siguranță. Azi, mulți simt această durere a separării de cei dragi. Deși avem de înfruntat și alte provocări, de data asta e diferit. Toată lumea este unită de un scop comun. Sper să folosim avantajele științei și împreună vom reuși. Vreau să vă spun că vremurile bune se vor întoarce, vom avea posibilitatea să ne reîntâlnim prietenii, să ne vizităm familiile', a declarat Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

Conform BBC, citat de Libertatea, de-a lungul celor 68 de ani de domnie, Regina a mai transmis de doar patru ori acest tip de mesaj, pus în aplicare în momente cu totul ieșite din comun.Cele patru ocazii au fost: în 1991, la începutul războiului din Irak, în 1997, la funeraliile prinţesei Diana, în 2002, la funeraliile mamei sale şi în 2012, la Jubileul de Diamant, festivitate care a marcat 60 de ani de domnie.

Regina Elisabeta a II-a, discurs istoric în plină pandemie de coronavirus. A mai avut doar 4 astfel de mesaje în cei 68 de ani de domnie!Regina Elisabeta a II-a, discurs istoric în plină pandemie de coronavirus. A mai avut doar 4 astfel de mesaje în cei 68 de ani de domnie!

Foto: Hepta

Citește și: Cerceii favoriți ai lui Kate Middleton, neașteptat de ieftini! Orice fetiță a avut în copilărie acest model de tortițe

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter