Cristi Bozgan, de la ”Ferma”, are un trecut spectaculos, din care face parte și Mihaela Rădulescu

Publicat pe

Toată lumea știe cine este Mihaela Rădulescu, dar se știu foarte puține despre partenerul său de prezentare de la 'Ferma„ Cristi Bozgan. Deși se află la prima lui experiență în televiziune, Cristi e un om cu un trecut spectaculos. Trecut din care face parte și Mihaela, întrucât cei doi sunt prieteni de familie de 20 de ani.

Concurenții de la 'Ferma' au parte de provocări nu doar când vine vorba de sarcinile pe care trebuie să le îndeplinească, ci și când vine vorba de interacțiunea cu prezentatorii emisiunii. Pentru că nu e de glumă cu ei! Mihaela Rădulescu este o femeie dintr-o bucată, care nu mai are nevoie de nicio prezentare, însă Cristian Bozgan, partenerul său, se află la prima sa experiență în televiziune. Trecutul lui este, însă, mai spectaculos decât ai crede.

Cristi Bozgan de la 'Ferma', un militar cu experiență

Cristi Bozgan a stat până acum departe de lumina reflectoarelor, însă nu a avut o viață mai puțin spectaculoasă. Are o experiență militară extinsă, în varii sisteme din România și străinătate, și este specializat în tehnici de supraviețuire în condiții extreme. Știe toate strategiile pentru a supraviețui în orice mediu, inclusiv păduri. De asemenea, Cristian dă sfaturi pertinente, poate să învețe și să motiveze oamenii atunci când au nevoie, așa cum este evident la 'Ferma', unde concurenții văd deja primele rezultate ale trainingului său.

Cristi Bozgan Ferma

Cristi Bozgan și concurenții de la 'Ferma'

'Toată viața m-am antrenat cu persoane puternice și am învățat sute de oameni despre tehnicile de supraviețuire în condiții extreme. Să lucrezi cu diverse tipologii de oameni și personalități diferite este întotdeauna o provocare, mai ales în condițiile grele de iarnă. Le voi fi mentor și, printre altele, o să fiu cu ochii pe ei, le voi da sarcinile și mă voi asigura că nu vor uita niciodată această aventura…sau pe mine! Eu am fost toată viața un tip matematic și mi-a plăcut să nu mă surprindă nimic, de-asta simt nevoia să am totul planificat. Dacă mă surprinde ceva, o iau ca atare, nu este un capăt de țară. Dar cu siguranță nici nu mă simt confortabil. Muncesc foarte mult și probabil că ultimul lucru pe care îl fac seara este să închid calculatorul și de-abia aștept să văd patul. Sunt un tip care încearcă permanent să fie atent la tot ce îl înconjoară, sunt un om care nu a fugit niciodată de muncă', a declarat Cristi Bozgan.

Cristi Bozgan Ferma

Cristi Bozgan și Mihaela Rădulescu la 'Ferma'

Cristi Bozgan, prieten cu Mihaela Rădulescu de 20 de ani

De asemenea, se înțelege foarte bine cu partenera sa de prezentare, Mihaela Rădulescu, lucru deloc de mirarem dat fiind că cei doi sunt prieteni de familie de circa 20 de ani. 'Mihaela e un om minunat și mă bucur că lucrăm împreună. Ne cunoaștem de foarte multă vreme și trebuie să recunosc că mă ajută foarte mult. Ea este în televiziune de atâția ani, iar pentru mine este prima oară în fața camerelor și prețuiesc fiecare sfat pe care mi-l dă. Facem o echipă foarte bună împreună', a dezvăluit militarul.

Foto: PRO TV

Citește și:

Catrinel Menghia a născut! Vedeta a postat prima poză cu bebelușul: „Bine ai venit pe lume'

Alice Cavaleru a mai fost căsătorită. Soția lui Vladimir Drăghia a divorțat în urmă cu câțiva ani

 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter