Marioara Tănase cucerea Europa la doar 25 de ani, iar în România era deja un nume mare în muzica populară și, mai ales, în zona de romanțe. Deși a trăit și a activat în umbra celebrei Maria Tănase, din cauza asemănării dintre numele lor, Marioara Tănase a reușit să își construiască un nume distinctiv prin sensibilitatea și calitățile vocale excepționale.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI
Cuprins
Deși nu a atins notorietatea globală a Mariei Tănase, Marioara Tănase este esențială pentru cei care studiază și iubesc romanța românească. Vocea ei continuă să fie difuzată și apreciată, fiind un etalon al stilului de interpretare sensibil și rafinat, specific acestui gen muzical.
Cine a fost Marioara Tănase
Marioara Tănase s-a născut în anul 1940 și și-a început cariera artistică relativ devreme, așa încât la 25 de ani era foarte iubită în Europa și avea turnee în toată lumea. Vocea ei caldă, vibrantă și plină de melancolie s-a potrivit perfect cu stilul romanței, genul muzical care îmbină poezia cu o linie melodică simplă, dar profund emoționantă.
Încă de la o vârstă fragedă a început colaborarea cu diferitele ansambluri folclorice din zona Sighișoarei, urmând ca la 18 ani să fie angajată a ansamblului folcloric al U.G.S.R. din București. Astfel, în anul 1958, înregistrează la Radiodifuziunea Română primele cântece, acestea fiind editate și lansate pe piață de casa de discuri Electrecord, potrivit newsweek.ro.
Inainte să împlinească 25 de ani, artista avusese deja concerte în Italia, Franta, Spania, URSS, iar înainte să moară se pregătea pentru un turneu in SUA si Canada.
Spre deosebire de Maria Tănase, care era recunoscută pentru forța și autenticitatea folclorului din mediul rural, Marioara Tănase a fost mai mult o reprezentantă a muzicii de petrecere orășenească și a romanței interbelice și postbelice, o muzică ce vorbea direct despre iubire, dor și despărțire.
Ea a interpretat cu o emoție rară acele melodii care captează nostalgia și farmecul epociil precum „De ce mă rog de tine” sau „Mai spune-mi o dată”, o romanță extrem de populară.
Marioara Tănase a cântat alături de mari artiști români și străini
Prezentă în diferite concursuri inter-culturale în țară și străinătate, a reușit să câștige valoroase trofee internaționale.
În timpul activităților scenice întreprinse, artista continuă să înregistreze noi melodii la Radiodifuziunea Română și să lanseze discuri împreună cu casa de discuri Electrecord.
După câțiva ani, activează în Ansamblul Rapsodia Română. Împreună cu acest ansamblu, în 1968, Marioara Tănase obține înalta distincție „Templul de Aur' de la Festivalul de Folclor de la Agrigento, Italia, cu piesa „Țarina de la Găina', care i-a deschis Marioarei o carieră internațională. Dorind să își diversifice repertoriul, artista a imprimat și romanțe.
A colaborat cu compozitorii Richard Stein, Alexandru Corfescu, S. Bolintineanu și cu dirijorii George Vancu, Florian Economu, Victor Predescu, Dinu Stelian și Paraschiv Oprea.
Marioara Tănase a murit la doar 29 de ani
În 1962, Marioara Tănase s-a căsătorit cu avocatul Traian Tănase, dar căsnicia lor a durat mai puțin de opt ani pentru că artista s-a stins într-un tragic accident de mașină. Chiar în ziua accidentului, interpreta se întorcea din Sighișoara, orașul ei de origine, unde și-a vizitat rudele.
Urma să meargă în turneu în SUA și Canada și a vrut să-și salute familia înainte de plecare. Mașina în care se afla a intrat într-un copac în localitatea Feldioara și artista a fost dusă la spital. Din nefericire, viața ei nu a mai putut fi salvată. A fost înmormântată pe Aleea Artiștilor din Cimitirul Bellu.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/12/001-cover-1-1-64-scaled.jpg)
După moartea artistei, Traian Tănase și-a refăcut viața și s-a însurat cu Ionela Prodan, care i-a dăruit două fete. Una dintre ele este Ana Maria Prodan. Ulterior, cei doi s-au despărțit, iar tatăl Anamariei Prodan s-a stins din viață în anul 1992, la vârsta de 54 de ani, în urma unei congestii cerebrale.
Anamaria Prodan este, însă, de părere că tatăl ei a fost omorât. „Tatăl meu a murit în niște condiții cumplite, iar mama nu a avut voie niciodată să cerceteze. Tatăl meu a murit în birou, otrăvit. Securist, clar. Când aveai haină lungă de piele, erai securist. Tatăl meu le avea. Acum… repet, niciodată nu a vorbit despre viața lui… a intrat în avocatură, era deja de foarte multă vreme domnul avocat, dar toată lumea îl considera acest securist”, spunea impresara acum câțiva ani pentru iamsport.ro.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/12/311-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/12/marioara-tanase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/6767.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/oana-roman-maruta1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_04e5d986b180ed414388e498cfd11128.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_61e9891fe6783b50fb28997f571c3ea6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_6327afbc8cbcf390f56ad4b3dba27a02.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_5e03859c350d6953bbac480bcdbd839a.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_196185947adc18de7eaaf49037d76840.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/andreea-balan-cu-victor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/colaj-catalin-rizea.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/mara-banica.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/09/colaj-ravan-banica.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/adi-si-cati.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/andreea-balan-cu-victor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/colaj-catalin-rizea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_8e5809f192ec5f912673e450f1853c8e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_5904aeba453a188d8693d77595579277.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_fa1d50d6276e417f14e688ea56184f4d.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_b7e5862008eb0c3174ebeff74c2d309f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_04e5d986b180ed414388e498cfd11128.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_196185947adc18de7eaaf49037d76840.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_507d9c8c988f9f722e1edc7baffa4a44.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_ab52af525c3bc903f19a6c51683d6db4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_7843d7e79215b45d7157f61ef68407c7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_f2f6afdbf28bee428c708804c6e508ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_971f6b1c7c3076066fc51c36ee7c2e71.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_2bbce20b359b701086db099e1a5f7a9c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_02c2718613c2208cdd862de5834fa567.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_c7d75cf278cb893e3502f3e056472629.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_ff5c7e4b38f469342f1486f849abd2a3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_cab94f83776b37cc98413004d6a8eb03.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_bf06862d54152ef7a48dcf70bc04d2b8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_423993d5c9410425f1fb5a82876b843c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_8895adf39559d9de6d9fc961b2ac1c67.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_86b4d630f7d000e3f72b8b4e25c08cdf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_475218182729e7ca676ead85abcaad05.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_f2f026d9bf405e2908a05f84d06054a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_a32130980423a5ee4f9dff476127efe5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_021b00210a623d15b51454c119751933.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_9ccb98254017a9298bfefa12a6d7220f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_2095476a3d1ffc9770b390bfe6060943.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_72ad687a8f703f4d086d9004f2aaef23.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_f0b1c8858b462b5d2d929aacd7f9cb97.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_1c63193cec5606e74236da30c8c1dbe2.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_1a19eedd41dfdb9466a3ec1ad7424509.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_b41109381e7b1c0f3c71917ade0da00b.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_4ce1201c36c465b11ca1d2cab274e9ee.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_a0d7e3656d5caf142a8554a015904c6d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_c097da16e6d29c971670eaffe6d3f02f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_fc865d869aae27209640bb32fec27af9.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_eed461faa0cb5e18b1c26ad1ab94b0d3.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_b35d300cd200d095433729358a034204.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_ac6db768f0fe5db32a491724a71aaa6c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_7b9e0fc7e88400aa23207c0fa8a77ba7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/37_5e4a7fdfde46aa20277781ab81d851c4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/49_1b38589abb542f9d0452807ffb347683.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/48_2dd9cdb75100cf08b795b4f86c2c42b2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/48_2b9844911b2c06bed87a14e32dcf9927.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/andreea-balan-cu-victor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/colaj-catalin-rizea.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/mara-banica.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/09/colaj-ravan-banica.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_b6502a40e99b2509ecd69900c242145a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_5ce8d5f365c93de62aa30ac0545240ac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_24cb93901276a9cc5a4f5706ab2a04d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_50048108ecbf1596aeb95a0df98c5fa4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_2a41cad37ab9f76e2806334e2e572311.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_29a0af96729d7930a4eaefb0c638ba98.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_60ac9106e6a989f883709f9e6b8c27de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_86496b32fc80d6904671d97680b65ea0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_8e70ee6466e17be5eecd98c33af95cb3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_072e625ca96c443f209155ef24cd104a.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_e689dd5267466de1d372f75ca26e00b7.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_bf814d97ee0d6f48430c1f9ea6a75f51.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_592d444a31333667df47ce2e91ff4c7d.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_2593e7cd3723185ce3466f15db362451.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_fb0d99f97e4c882353787151d3efd34f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_0faddf04bb28abe092b530836ed0eed2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_5dd5295050a7d4cf81bb9482a9f7c4b6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_0fc1c3899481e6e46c2e70fddaccf643.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_6c15f19448bb6b8d951d39364dcf3dd4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_ffe476df3b28438c2c7fd6c1e4924dd8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/60_9cf21e29230a903e2c98cec4044943a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_02c2718613c2208cdd862de5834fa567.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/51_9253e6f4730c0661020db363dd6394f7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/46_93ebaaa9b8ee1b190985f22e3853309e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_f635357d90f0c87acc86368b55309bd9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_0f802d47b5942564985d43b85746f8ea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_14f6b4371b8f2a4c73971e197c7d6b5c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_d63a465177e57bfacacd950999dba225.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_a06d75b3092ea663a5ff7a83ec46b897.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_769c0a60bc4479532368b525f2200323.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_7654eae0a8f9fa56416181f9a19ad448.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_409313ce61d630e5bbab9253ecc4aa04.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_39243d45ecc9d8a5eb4f50a2c3881b4d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_c097019903ad2a648ef918f332a5fd17.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_0fdbfdb5a42d22e01c57f5693e09d0e1.jpg)