Lucian Mîndruţa – Lunch with... Amalia Enache – Tot ce trebuie să ştiţi în caz de urgenţă

Publicat pe

De obicei mă cred inteligent, însă când mă văd cu Amalia, mi se pare că sunt genial. Durează puțin, cam jumă­tate de oră după ce ne-am despărțit. Dar e intens.

amalia enache&lucian mandruta

Firește, nu sunt nici atât de inteligent (altfel nu scriam chestiile astea care riscă să te facă să dai pagi­na, dragă cititorule) și cu atât mai puțin genial. E însă talentul ei să scoa­tă din tine idei pe care nu le știai acolo și să te privească cum te dai în specta­col. Un spectacol jucat cu casa închisă la Teatrul de Unică Folosință al unei întâlniri pasagere la o cafea. Un spec­tacol cu 100% market share, pentru că publicul (format din ea și doi chel­neri) e acolo, atent, încordat, ca o feli­nă de pradă care nu mai sare nicioda­tă la beregata vânatului.

 

De ce nu? Pentru că te-a consumat deja, dragă pradă de război al nervi­lor. Pentru că ea se hrănește din asta: din scânteile care sar din conversație, tot așa cum pasărea colibri bea rouă de pe frunze. Toate astea, în vreme ce tu, un simplu bun de consum, trăiești sentimentul atât de rar că ești un băr­bat inteligent, care vorbește, convinge și seduce o femeie pe care în mod nor­mal n-o merită.

 

Aici ai dreptate. E mai deșteaptă ca tine!

 

Sau, ca sa explicăm pe larg, Amalia te vrăjește cu o tehnică nemaîntâlnită la vreo fiică a Evei de până acum: pu­nând lumina pe tine, nu pe ea. E mai degrabă un reflector decât o lampă spre care să se ducă, vesele și irespon­sabile, moliile gândurilor noastre pă­cătoase. E un om care nu se va rătăci niciodată pe străzile mici și înguste ale vieților noastre, ale celor din jur. Pen­tru că ne învață repede și știe cum să se orienteze cu noi.

 

Pe mine, bunăoară, m-a trimis acasă absolut decis să scriu un text despre meșteșugul uitat al știrilor oneste de televiziune, în care mai găsești doar câțiva meșteșugari, tot așa cum mai găsești în București câțiva pălărieri. M-a trimis acasă și nostalgic după o vreme în care oamenii își luau informațiile de la noi și își făceau o părere singuri – în loc să-și ia pă-rerile de la televizor și să scotocească social media după informații, așa cum se întâmplă tot mai des.

 

Amalia mi-a adus aminte că se poate să faci știri oneste, așa cum îi poves­team c-ar fi frumos, culmea, tot eu, acum 15 ani și tot atâtea vieți. În privința asta, am avut revelația rătăci­tului în deșert, care pleacă dintr-o oază în căutarea Fetei Morgana și ajunge, după multe rătăciri, înapoi, fără haine, fără hartă și fără apă… M-am întâlnit cu Amalia și mi-am adus aminte de știri, cum se făceau odată. Și ea mi-a explicat că se mai fac și acum. Și eu am stat și m-am ui­tat în ochii ei și am schimbat vorba, pentru că nu se face să te emoționezi în fața fetelor.

 

În niciun caz. Nu se face să-i spui că n-o invidiezi pentru că e mai tânără, ci pentru că își face mai departe meseria pe care ai iubit-o la fel de mult, odată. Așa că inventezi tot felul de povești. Schimbi vorba. O întrebi de geaca de trening de firmă. Îi explici de ce îți place arta modernă. Te dai sofisticat. Te alinți. Te… Știi cățeii ăia gen caniș, nu prea inteligenți, care se bucură extraordinar și dau din coadă și sar în jurul unui nou venit în casă?

Ei, asta ești tu, încercând să-i atragi atenția. De ce? Care e chestia, o să mă întrebați: e fermecătoare, e seducătoa­re, trage cu feromoni în tine? Ce-ți face? De ce să te zbați în jurul ei?

 

Vă explic aici de ce. Și am să folosesc o poveste din ciclism, pentru că întâm­plător ăsta e domeniul de care mă simt cel mai aproape zilele astea. Să zicem că pleci matale departe cu bicicleta. Gen 150 de kilometri. Ești ceva-ceva antrenat, dar nu ai siguranța că poți face drumul ăsta. Și atunci, înainte de a pleca, îți pui în buzunar un mic tub cu gel energizant. Îl ții acolo, la piept, astfel încât să-l simți la fiecare mișcare. Să știi că e acolo și că, dacă îl deschizi și îl înghiți, vei avea energia aia a ham­sterului care aleargă în roata lui din cușcă, pe ultimii kilometri ai cursei. Că te va salva, cu prețul unei epuizări și mai intense, după aceea.

 

Dar știți care e șmecheria? Să nu folosești niciodată acel tub. Să-l ai mereu în buzunar și să-ți spui, oricât de obosit ai fi, „hai, încă un kilometru și după aia îl deschid! Încă unul! Și încă unul…! Și să-l lași acolo, în bu­zunar, până la capătul cursei.

 

Asta e. Și asta a fost Amalia pentru mine în ultimul deceniu și ceva. Tubul cu gânduri bune din buzunar, pe care nu l-am atins niciodată. E a doua oară când scriu despre ea și constat că are aceeași funcție de generator de ener­gie, energie care provine de fapt din mine.

 

Dacă o întâlnire la o cafea ar produce rezultatele unei explozii, atunci Ama­lia ar fi capsa, nu dinamita. Dacă o conversație ușurică s-ar lăsa cu un ac­cident chimic gen rafinărie aruncată în aer, Amalia ar fi catalizatorul, nu materia primă. Dacă oala uitată pe aragaz ar da în clocot, Amalia ar fi gândul care te-a făcut neatent, nu fo­cul dat la maximum…

 

O fi la fel cu toată lumea? N-am apu­cat să întreb. N-am apucat nici măcar să-i spun chestia asta, așa că are să fie suprinsă să citească. Ea și departa­mentul de PR și voi, cititorii VIVA! Și nimeni n-o să-și dea seama că am lăsat aici, în pagină, un secret care vă va face s-o luați de la capăt, în nă­dejdea că-l veți găsi.

 

Asta e Amalia. Te întorci la ea, doar ca să afli ce-ți scapă. Și ea, de 20 de ani, te păcălește că prezentatorul nu e nimic special și că mai bine te uiți matale la știri mai departe.

 

Și-acum ai timp până deseară să te gândești la ce-am vrut să zic.

 

Foto VLAD BÎRDU

Vestimentație Lucian: Trends by Adina Buzatu

Fotografiile au fost realizate la restaurantul Zabaione. Mulțumim pentru sprijin!

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter