Oana Roman a fost dezamăgită de prieteni. S-a întâmplat în urmă cu doar câteva zile. „Asta m-a durut, dar mi-am învățat lecția”

Publicat pe

Zilele trecute, Oana Roman și-a lansat propria colecție de rochii, organizând un eveniment special, cu această ocazie. Însă, nu mică i-a fost mirarea atunci când a observant că alături de ea nu au fost cei pe care îi considera prieteni.

La scurt timp după evenimentul de lansare, Oana Roman a postat un mesaj emoționant pe contul de socializare, în care își exprimă dezamăgirea pentru cei care nu i-au fost aproape într-o zi așa specială.

Am lansat colecţia de rochii. Au venit doar câţiva prieteni. Prea puţini faţă de cât m-am aşteptat. Au postat despre asta doar vreo trei sau patru persoane.

Culmea, nu cele de la care mă aşteptam, pentru că şi eu le-am fost alături când au avut nevoie. Şi i-am promovat, ajutat şi sprijinit. Asa m-a durut, dar mi-am învăţat lecţia„, a scris Oana Roman pe Instagram.

„Nu trebuie să avem aşteptări de la nimeni, nici măcar de la familie”, a mai spus Oana Roman pe contul de socializare.

Oana Roman s-a mutat în casă nouă

După ani întregi de locuit la bloc, Oana Roman și-a văzut visul cu ochii și a devenit proprietarul unei vile spațioase de circa 160 000 de euro. Locuința este aproape gata, iar recent, vedeta a arătat în premieră imagini din vila unde va locui cu întreaga familie.

Invitată la emisiunea lui Mihai Morar „Răi da buni’, de la Antena Stars, Oana Roman a arătat în premieră imagini din vila din Pipera, care este aproape gata.

„Eu nu am avut niciun ban, am vândut un apartament și am cumpărat o casă. Curtea nu este încă amenajată, la anul o să amenajez toată curtea, deocamdată nu mai am niciun ban. Până la primăvară trebuie să strâng bani să fac grădina, să fac aleile, să torn beton. Am și o seră, am și un foișor. Am tras tare să termin interiorul, să ne putem muta. Lucrez la casă de 2 luni’, a declarat Oana Roman pentru spynews.ro.

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter