Răzvan de la Insula Iubirii, prima reacţie după finalul emisiunii: "Totul e pe bune acolo"

Publicat pe

Răzvan de la Insula Iubirii a sfârşit testul de la Insula Iubirii. El şi Cati, iubita alături de care a intrat în show, s-au despărţit. Concurentul a reacţionat după terminarea emisiunii. 

A avut loc întânirea finală între Cati şi Răzvan de la Insula Iubirii. Amândoi şi-au adus acuze grave, s-au certat, şi-au reproşat lucruri pe care le-au făcut cu ispitele pe parcursul săptâmânilor petrecute în Thailanda. La final, cei doi au anunţat că nu mai formează un cuplu. Cati nu poate trece peste testele şi comportamentul lui Răzvan, iar el peste faptul că ea s-a îndrăgostit de ispita George.

Emisiunea a luat sfârşit pentru cei noi. Radu Vâlcan speră că au învăţat multe lucruri din această experienţă inedită. Bărbatul, după ultimele cadre în care apare în emsiune, a reacţionat. S-a întrebat şi el dacă este cel mai mincinos om de la Insula Iubirii. A spus ulterior că emisiunea este pe bune.

„Dacă Valentin Răzvan este cel mai mincinos om de la Insula Iubirii! Atunci vă zic şi eu ceva! Totul e pe bune acolo.”, a notat pe Facebook Răzvan.

Răzvan de la Insula Iubirii, ceartă aprinsă cu Ionuţ Gojman

Chiar dacă pe parcursul emisiunii nu au avut nimic de împărțit, lucrurile s-au schimbat între Răzvan și Ionuț de la ‘Insula iubirii’. Iubitul lui Cati i-a adresat cuvinte grele colegului său din emisiune. Nimeni nu s-ar fi gândit că între cei doi s-ar putea isca o ceartă.

„Gojgirl !!! Iar m-ai vorbit de rău la testimoniale şi în faţă mă pupai  :)))! Vai de capu meu! Băiete, dacă nu ai ispitit ceva sezonul urmator, teroare îţi dau! Cu steaguri ca pe stadioane! (…)

Băi dacă apare nici eu nu ştiu concret, ce am văzut în episodul de aseară! Că a fost întrebat dacă ar vrea să fie ispita! Şi el a zis fără vreo remuşcare :)))! Abia aştept :)) dacă e să fie ispită! Şi nu a ispitit nimic! Nici nu a dat-o pe Nico! O să fiu fanul lui numarul 1″, a scris Răzvan.

Foto: Captură Video

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter