Simona Gherghe și soțul ei, probleme din cauza grevei care a paralizat Franța. „Sper să putem pleca”

Publicat pe

Simona Gherghe și soțul ei au plecat pentru două zile la Paris, însă cei doi au emoții pentru întoarcerea în țară și asta din cauza grevei generale, care a paralizat Franța, joi 5 decembrie, oamenii făcând protest faţă de reforma pensiilor.

Simona Gherghe și soțul ei, probleme din cauza grevei care a paralizat Franța. „Sper să putem pleca'Simona Gherghe și soțul ei, probleme din cauza grevei care a paralizat Franța. „Sper să putem pleca'

„Grevă generală în Paris, sper să putem pleca”, a scris Simona Gherghe pe Instagram. Fanii au încurajat-o și au sfătuit-o să aibă răbdare, pentru că va ajunge la timp acasă, la cei doi copii ai săi.

Simona Gherghe nu poate să stea prea mult fără cei doi copii ai săi

Chiar dacă au plănuit de mult timp o escapadă romantică la Paris, Simona și soțul ei le duc dorul celor mici, care au rămas acasă cu bunicii. „Am plecat de acasă pentru două zile, este practic prima plecare după un an și trei luni. Un ochi râde, unul plânge. Sunt foarte bucuroasă că am reușit să plecăm, îmi place mult să călătoresc și este una dintre marile mele pasiuni.

Au tot venit, prima dată Ana, apoi Vlad, și nu ne-am mai aventurat să plecăm. Sunt și foarte tristă că îmi e foarte dor de ei, abia așteptam să sun acasă să văd cum au dormit, dacă totul a fost în regulă azi-noapte.

Evident că ne-am sunat de multe ori pe video. Am vorbit cu Ana, ea e bine așa, dar sunt convinsă că noaptea trecută a fost una dificilă pentru ei și bunici. Abia aștept să îi adorm, spăl și hrănesc eu, cum fac deobicei.

Nu că n-aș avea încredere în bunici. Suntem la Paris, îmi era foarte dor de orașul ăsta care pe mine mă încarcă pozitiv. Ne plimbăm, mâncăm papa bun, evident am cumpărat cadouri pentru copii', a povestit Simona Gherghe, pe Instagram.

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter