Alex Bodi face o primă mișcare din spatele gratiilor, în dosarul în care este acuzat de proxenetism, șantaj și aderarea la un grup infracțional organizat. Luni, fostul soț al Biancăi, aflat acum în arest preventiv de 30 de zile, ajunge în fața judecătorilor.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Alex Bodi nu a cerut până în acest moment eliberarea din arestul preventiv, în schimb, pe 16 noiembrie, a cerut 'contestarea măsurii asigurătorii', conform articolului 250 NCPP. Acest articol de referă la 'restituirea bunurilor și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii' și arată că 'suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestație, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanței de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia'.
Potrivit wowbiz.ro, cererea a fost făcută la Tribunalul Dolj, acolo unde Bodi este reținut însă nu este foarte, însă nu este foarte clar la ce bunuri se referă. Deși cererea este făcută acum, dosarul 'original' este înregistrat în 2015, fără ca pe portalul instanțelor să existe informații despre acesta.
Pe de altă parte, procurorii au fost văzuți părăsind domiciliul lui Alex Bodi, în ziua în care acesta a fost reținut, cu mai multe obiecte, cel mai probabil aparatură electronică pentru o posibilă percheziție informatică. În plus, în presă au apărut informații că DIICOT verifică în acest moment averile membrilor grupării din care Alex Bodi ar fi făcut parte, coordonată de nașul afaceristului, sibianul Adrian Tâmplaru.
Anchetatorii cred că sumele investite în afaceri imobiliare sau obiecte de lux sunt provenite din activități infracționale, iar în acest caz, acestea ar putea fi puse sub sechestru asigurator. Riscul ca Bodi să rămână fără o parte din avere există, însă anchetatorii nu au anunțat nimic oficial din acest punct de vedere.
Alex Bodi a fost denunțat de o fostă soție
Procurorii DIICOT Craiova au decis arestarea preventivă a lui Alex Bodi pentru 30 de zile după ce acesta a fost denunțat la Parchet de una dintre fostele sale soții.
Silvia Iulia Sălăgean, fostă Bodi, le-a spus procurorilor în septembrie anul acesta că în perioada 2014 – 2016 a practicat prostituția la Frankfurt și Berlin, în cluburi de tipul FKK, unde a ajuns prin intermediul fostului soț, Alexandru Bodi Nicolae.
Potrivit datelor din dosar, Bodi îi reproșa Iuliei Sălăgean că nu produce suficienți bani din activitatea de prostituție, iar acest lucru o afecta psihic pe femeie, notează cancan.ro. Mai mult, victima susține că în perioada 2014 -2016 a cunoscut în Germania mai multe tinere românce care practicau prostituția pentru rețeaua condusă de nașul lui Bodi, Adrian Tîmplaru.
Procurorii DIICOT Craiova arată în referatul prin care cer arestarea preventivă a lui Bodi că în anul 2014 fostul soț al Biancăi Drăgușanu a aderat la gruparea infracțională condusă de nașul fiicei sale, Adi Tîmplaru. Alex Bodi a fost reținut miercuri, 11 noiembrie, în cadrul unui dosar de proxenetism și trafic de persoane. Magistrații au decis ulterior ca afaceristul să fie arestat preventiv pentru 30 de zile.
Citește și:
Ramona Bădescu este în doliu. Tatăl vedetei a murit de COVID-19 la spitalul pe care el l-a construit
Cătălin Botezatu: „E de condamnat'
„Până la sentința finală există prezumția de nevinovăție. Dacă se va demonstra că aceste capete de acuzare sunt reale, atunci trebuie să se supună rigorilor legii. Prostituția, traficul de persoane sunt lucruri pe care orice om din societate nu le acceptă. Nimeni nu cred că e de acord cu astea.
E de condamnat! Din păcate, aceste lucruri au luat amploare la noi în țară. Eu, cunoscându-l, îmi doresc să nu aibă prea multă tangență cu această promiscuitate și să iasă, într-un fel sau altul basma curată. Eu nu doresc răul nimănui', a declarat Cătălin Botezatu, pentru Cancan.