Ce a făcut Albert Oprea când a plecat de la Survivor: "Am ajuns în Istanbul și..."

Publicat pe

Albert Oprea a fost unul dintre cei mai puternici concurenți de la Survivor și foarte puțin i-a lipsit până la marele premiu. N-a fost să fie, dar experiența l-a bucurat enorm, chiar dacă i-a luat ceva timp să-și revină după atât de mult efort fizic și nopți nedormite. Albert Oprea a povestit că, din cauza oboselii, a adormit în aeroport.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Albert Oprea a fost distrus când a fost eliminat de la Survivor. Nu se aștepta și își dorea foarte mult să fie învingător, însă partea bună a fost că și-a văzut mai repede familia și prietenii. Albert a mărturisit că nici nu a mai ținut cont de oboseala acumulată în tot acest timp și primul lucru pe care l-a făcut a fost să își sune familia și apropiații, chiar dacă simțea nevoia să se odihnească cât mai mult.

Ce a făcut Albert Oprea când a plecat de la Survivor: "Am ajuns în Istanbul și..."Ce a făcut Albert Oprea când a plecat de la Survivor: "Am ajuns în Istanbul și..."

„Eram în aeroport și eram praf și cu somnul și cu tot, nu mai puteam. Voiam să mă culc, dar ceva parcă mă trăgea, să vorbesc cu mama, cu bunica, cu verișoara. Am dormit câteva ore adunat. Am ajuns în Istanbul și am avut ocazia să vorbesc mai mult cu domnul Dan, acolo în aeroport, atunci m-a luat somnul.

I-am zis: Domnul Dan, îmi permiteți să beau cu dumneavoastră o bere? Și mi-a zis că da. Am venit cu o bere la domnul Dan și m-a luat somnul. M-a trezit Alin.”, a declarat Albert Oprea, în exclusivitate pentru Wowbiz.ro.

Albert a precizat și că a rămas foarte apropiat de Alin, fostul lui coleg de echipă, cu care a legat și o strânsă relație de prietenie și pe care urmează să îl viziteze în curând.

„Săptămâna asta o să mă duc la Alin în Cluj, sâmbătă. E oficial. Nu știam sigur ieri, dar astăzi e oficial. Sâmbătă sunt la Alin, în Cluj. Stau până luni, nu pot să stau foarte mult.

Prima dată am zis că merg cu mașina, dar apoi m-am gândit și chiar vreau să merg cu trenul. Nu am mai fost de ani buni, de când eram mic, să mai văd peisajele, mă relaxează.”, a mai adăugat Războinicul de la Survivor.

Albert Oprea, impresionat că fanii Survivor îl iubesc atât de mult

Albert a fost copleșit de admirația și respectul pe care oamenii i le poartă, rămânând total surprins de atitudinea lor.

„Cumva eu eram supărat că nu mi-am atins scopul, dar cumva puțin mi-am atins scopul. Am câștigat cumva admirația oamenilor și mi-am dat seama de treaba asta la mare, acum, când am fost.

Bine, și în București, dar mai mult la mare, pentru că am văzut cum mă opreau copiii, se bucurau și voiau să mă ia în brațe. Înseamnă că am făcut ceva bine. Nu am găsit nici măcar o persoană care să îmi zică: ‘Bă, ce nenorocit ai fost!'”, a declarat fostul concurent de la Survivor.

Citește și: „Aș fi putut să ajung nebună, moartă sau prostituată’.Scriitoarea Petronela Rotar, interviu în exclusivitate despre traumele care au marcat-o

Citește și:Ce schimbări a făcut Andreea Bălan în carieră, de când a devenit mamă:„Selectez concertele, am alt preț’ / EXCLUSIV

Citește și: Adevărul despre demisia lui Cătălin Botezatu de la Bravo, ai stil!:'Se temea pentru viața lui!'

Albert Oprea, cel mai frumos moment trăit după Survivor

„Cel mai frumos lucru de după Survivor mi s-a întâmplat la mare, când un domn care era în taxi nu m-a recunoscut și s-a apucat să vorbească de Survivor, cu vărul meu, care era în față. La un moment dat, l-a întrebat dacă a avut vreun favorit.

El a zis că da, pe Albert. I-a zis că îi face o surpriză, a aprins lumina, era să facem accident. Nu îmi venea să cred. Era atât de emoționat. M-a rugat ca după ce mergem de la distracție să îl chemăm pe el, că vine și cu soția”, a transmis tânărul pentru Wowbiz.ro.

Pe de altă parte, Albert spune că s-a simțit vinovat când a ajuns acasă și a realizat cât de mult a suferit mama lui și câtă grijă i-a purtat.

„M-a luat sentimentul de vinovăție și când am văzut-o pe mama și am văzut că avea și tabloul meu pus acolo… Eu am un tablou în spate, la mine în cameră și l-a pus exact în sufragerie. E încărcătura asta atât de mare, încât… Eu vorbeam cu ea și acasă: Băi, eu nu vreau să plâng la televizor, nu sunt genul, dar nu poți să te abții, te ia așa o stare…”, a încheiat Albert Oprea.

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter