Cristina Joia, designerul de la Visuri la Cheie, a rememorat coșmarul din parcare, de acum o lună, când a fost desfigurată de o femeie nervoasă că i s-a atras atenția pentru parcarea neregulamentară. Cristina Joia a fost agresată de respectiva și s-a ales cu nasul rupt.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Cristina Joia a povestit, la Vorbește lumea, de pe Pro TV, momentele terifiante prin care a trecut atunci când a fost agresată de o femeie, dar și ce a avut de pătimit în perioada următoare.
'Am văzut o doamnă care încerca să treacă printre două mașini, una parcată chiar pe trecerea de pietoni. Am văzut când a parcat. Am avut, așa, un sentiment… Și am ridicat un ștergător al mașinii. Doar unul, nu două, și nu l-am rupt. Ea (n.red. agresoarea) ieșea din magazin. M-a înjurat. Am întrebat-o dacă așa se parchează. Și m-am dus în magazin. Un minut a durat totul. Așteptam la rând, cumpărasem niște banane.
Trecuseră 6-7 minute de la incident. Ea s-a dus, și-a pus plasele în mașină, avea timp să se detensioneze, să se liniștească, la o adică. A apărut, însă, și m-a pocnit în față. Am plecat doi metri de la lovitură. Mi-a zis, printre dinți, ți-arăt eu cine-i șmechera. A apărut poliția, apoi ambulanța… Mi-au legat mâinile, simțeam că mă sufoc. Am ajuns repede la spital, acolo era haos', a fost prima parte a dezvăluirilor făcute de Cristina.
„Nu-mi retrag plângerea, dar nu simt ură!”
„Doctorii au fost extraordinari. M-au operat la 11 noaptea, ieșiseră din tură, dar nu a contat. Nu cred că m-au cunoscut, nu cred că știau că sunt de la Visuri la cheie. Eram doar un om normal. Mi-au operat partea de fractură. Carnea era tăiată de la lovitură. Am fire, se resorb peste câteva luni. Am avut fractură de piramidă nazală. Apoi, va trebui să fac ceva cu cicatricea. Eu încă mai cred în oameni. Viața e și cu bine, și cu rău. Nu-mi retrag plângerea, dar nu simt ură', a povestit Cristina.
Cristina Joia, șocată de verdictul avocaților
Avocații Cristinei i-au transmis că e posibil să nu se întâmple nimic cu agresoarea ei, din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus. „Mai trist este că astăzi avocatul m-a înștiințat că din cauza măsurilor anti-covid ancheta penală și activitatea judecătorilor va fi îngreunată pentru că se vor axa pe cazurile grave. Restul fiind puse cumva în așteptare, deci sunt șanse ca după perioada de 30 zile de arest la domiciliu să nu se întâmple nimic', scria Cristina Joia pe Facebook.
Citește și:
„Nu am sentimente negative!”
La scurt timp după externare, Cristina avea să primească zeci de mesaje de susținere de la admiratorii ei. Cărora avea să le mulțumească pe aceeași rețea de socializare. 'Sunt recunoscătoare pentru fiecare dintre ele, pentru că în această perioadă am avut nevoie să simt că suntem interconectați. Nu putem trăi singuri, pe cont propriu, lipsiți de empatie sau de valori. Mi-am dorit să pastrez o masură vis-a-vis de declarațiile mele în media și vă mulțumesc că ați înțeles și respectat asta. Acum sunt bine, sunt acasă, cu familia. Voi continua filmările pentru proiectul Visuri la cheie, pentru că îmi este drag, pentru că am o responsabilitate față de toți cei implicati și pentru că viața nu se oprește cu un pumn, decât dacă eu aleg asta! În rest, las autoritățile și avocații să-și exercite profesia. Nu am sentimente negative, dar îmi doresc foarte mult să nu existe alte victime agresate pe viitor! Fiți optimiști, zâmbiți și bucurați-vă de ai vostri. Vă îmbrățișez și vă mulțumesc încă o dată!', a fost mesajul postat de Cristina Joia pe Facebook.