Drama Angelinei Jolie nu s-a încheiat!

Publicat pe

Aflată în plin proces de divorț, Angelina Jolie (41) are de împărțit cu Brad Pitt (53) nu doar o avere fabuloasă, ci și custodia celor șase copii ai lor. De parcă nu ar fi fost destul, acum vedeta trebuie să se confrunte cu o nouă problemă neplăcută…

 

 

 

 

Pentru Angelina, necazurile abia acum par să fi început cu adevărat. Recent, în peisaj a apărut și mama biologică a Zaharei, fiica actriței. Angelina a adoptat-o pe micuță, acum în vârstă de 12 ani, din Etiopia, după ce mama ei naturală, Mentewab Dawit Lebiso, a fost forțată să renunțe la fiica sa, venită pe lume în urma unui viol. Acum, Mentewab, o femeie care trăiește la limita sărăciei, se roagă de multimilionara actriță să o lase să stea de vorbă cu fiica ei, iar asta ridică o mulțime de semne de întrebare cu privire la adevăratele motive ale mamei biologice…

 

 

 

Conform Daily Mail, Mentewab își dorește cu disperare acum să facă parte din viața Zaharei și nu vrea decât să poarte o discuție cu fiica ei: „Vă rog, lăsați-mă să stau de vorbă cu fiica mea! Vreau doar ca ea să știe că sunt în viață și aici, și că de mult timp vreau să vorbesc cu ea'. Chiar dacă speră să facă parte din viața fiicei sale adolescente, femeia nu a cerut ca Zahara să-i fie încredințată, ba chiar își dorește ca Angelina să primească, după divorțul de Brad Pitt, custodia comună a fetiței. „Nu-mi vreau fiica înapoi, ci doar să țin legătura cu ea, să o pot suna și să vorbesc cu ea', mai declară femeia.

 

 

 

 

Deși recunoaște că Zahara nu ar fi putut avea o mamă mai bună ca Angelina, Mentewab a declarat că nu a primit niciodată vreo carte poștală sau vreo scrisoare și că actrița nu a contactat-o sub nicio formă. În 2005 însă, când a adoptat-o pe Zahara, actriței i s-a spus că Zahara e orfană și că părinții ei muriseră de SIDA, deci Angelina nu a știut nicio clipă că mama biologică a fetiței era în viață. „Aș vrea ca Zahara să știe că are o mamă care o iubește la fel de mult ca Angelina. Cu toții murim cândva și, înainte să mor, aș vrea ca ea să afle despre mine și că are o familie în Etiopia… Aș vrea să-i cer Angelinei să mă lase să vorbesc cu ea, Nu cred că cer prea mult, a mai adăugat mama naturală a Zaharei.' Date fiind circumstanțele, cei mai mulți se îndoiesc că tot ce dorește Mentewab de la Angelina este doar o întrevedere cu fiica ei. Și cum presa vânează știri senzaționale, nu e exclus ca Mentewab să fie convinsă să mai rămână o vreme în zonă… pentru exclusivități.

 

Oana Pantazi; Foto: Hepta

 

Citește și:

Brad Pitt și Angelina Jolie – Dezvăluiri legate de acordul privind custodia celor 6 copii

Cum își vor împărți Angelina Jolie și Brad Pitt milioanele

Angelina Jolie ar fi ajuns să cântărească fdoar 34 de kilograme

Angelina Jolie este consolată de Johnny Depp

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter