Kate Middleton şi începuturile tumultuoase ale relaţiei cu Prinţul William. Au fost la un pas de despărţire

 Pirvu Cristina
.

Unul dintre cele mai admirate, dar și mai invidiate cupluri din Marea Britanie. Ea i-a răpit inima lui „Prince Charming, iar el a făcut-o Ducesă și i-a dăruit trei copii. Cândva însă, povestea lor de dragoste a fost la un pas de a se sfârși…

Prințul William, fiu al Prințului Charles și al regretatei Prințese Diana, este al doilea în linie directă la succesi-unea tronului Marii Britanii, dar pri- mul în preferințele britanicilor, așadar nu este exclus ca Elisabeta a II-a, suverana Marii Britanii, să-l sară pe fiul ei de la dreptul cuvenit și să-i încredințeze nepotului său destinul regatului. Sunt oare pregătiți Prințul William și Kate Middleton pentru o asemenea responsabilitate? Cei care îi văd la cârma țării consideră că da.

„PRINCESS-IN-WAITING

În copilărie, orice fetiță își dorește să devină prințesă, să poarte la nuntă o rochie de sirenă cu trenă nesfârșită și să meargă cu caleașca alături de prințul ei, în ovațiile mulțimii. Atâta doar că, în secolul XXI, numărul prinților a scăzut dramatic, ca și, evident, numărul norocoaselor care le devin mirese. Catherine Middleton, cunoscută popular sub numele de Kate, a fost una dintre ele… Ea nu și-a dorit să fie soția unui prinț și atât, ci a unui prinț anume – William, la care a visat încă din copilărie. Tânăra din Chapel Row, un sat de lângă Newbury, avea în cameră un poster cu Prințul și visa la ziua în care se vor cunoaște. La vremea aceea, colegii ei o ironizau, poreclind-o „Pricess-in-Waiting (Prințesa în așteptare), dar iată că fetița delicată, cu zâmbet luminos, gropițe în obraji și ochi de căprioară și-a împlinit destinul.

Cei doi s-au cunoscut în facultate (conform unor biografi, ei s-ar fi întâlnit pentru prima oară pe timpul liceului, iar faptul că au urmat aceeași instituție de învățământ superior nu ar fi întâmplător, Kate „ajutând puțin soarta), William fiind vrăjit din prima clipă de frumoasa lui colegă, în vârstă de 19 ani.

În martie 2002, în cadrul unui fashion show cu scop caritabil ce avea loc la Universitatea St. Andrews, Prințul William a văzut-o pentru prima dată cu alți ochi pe fata timidă și cu alură sportivă, care în seara aceea însă purta o rochie mulată și foarte transparentă. Primele lui cuvinte au fost: „Shes hot! („E sexy!), și acela a fost începutul.

O RELAȚIE TUMULTUOASĂ

Nu le-a fost ușor să-și țină relația departe de ochii curioșilor, dat fiind că Prințul era permanent urmărit de paparazzi, așa că, în 2004, au apărut și primele fotografii cu ei împreună, în vacanță la schi. În 2005, au terminat amândoi universitatea, Kate s-a angajat la Jigsaw, un retailer de haine, iar William și-a început cariera militară la Sandhurst, relația lor devenind una la distanță. Cei doi îndrăgostiți erau surprinși, din când în când, în cluburile londoneze, dar, încet-încet, relația lor s-a erodat… Atât faptul că începuseră să se vadă tot mai rar, cât și atenția excesivă pe care le-o acorda presa au dus la despărțirea lor, în 2007.

Deși aceasta nu a fost prima lor separare – se spune că, pe parcursul celor opt ani de relație, William a mai cunoscut și alte femei când el și Kate erau certați –, risca să fie definitivă. Perioada în care au stat departe unul de altul le-a prins bine, deoarece William și-a dat seama că nu o poate pierde pe Kate. S-au împăcat din nou, însă de data aceasta iubita lui i-a dat un ultimatum: „Ori ne căsătorim, ori ne despărțim!. A funcționat!

În octombrie 2010, în timpul unei vacanțe în Kenya, William îi punea lui Kate pe deget un inel cu safir și diamante, ce-i aparținuse mamei lui, Prințesa Diana, cerând-o de soție.

Întregul articol îl poţi citi în numărul de februarie al revistei VIVA!

Coperta VIVA! februarie

Coperta VIVA! februarie

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton