Ozana Barabancea se operează din nou. "O să îmi aranjez bustul şi zona taliei!"

 Pirvu Cristina
.

Ozana Barabancea se operează din nou. Vedeta a anunţat că după ce a slăbit aproximativ 40 de kilograme prin operaţia de micşorare a stomacului are de gând să treacă prin alte transformări. Cu ajutorul medicilor, surplusul de piele va fi îndepărtat, iar bustul ajustat. Iată declaraţiile! 

Cântăreşte acum aproximativ 72 de kilograme, dar nu are de gând să se oprească aici. După ce a dat zeci de kilograme jos, pielea sa s-a lăsat, iar acum sunt necesare alte intervenţii. Ozana Barabancea va ajunge la spital, acolo unde se va sfătui cu medicii. Surplusul de piele va fi îndepărtat, iar bustul aranjat.

Vedeta vrea să arate din ce în ce mai bine, să fie sexy, nou scoasă din cutie, după cum a declarat.

”Vreau să vă spun în premieră că mâine am să mă duc la medic şi am să vorbesc despre operaţia resturilor rămase nefolosite. Deci mai am de treabă. M-am gândit să-mi aranjez bustul și zona taliei. Vreau să am un beachbody! Am să îmi sacrific această vară. Până încep filmările la ”Te cunosc de undeva!” vreau să fiu sexy. Intervenţiile le fac pentru surplusul de piele şi pentru că am un bust generos, vreau să-l mai ajustez, dar vreau să fiu proaspătă, ca nou scoasă din cutie. Merg la sală de 3 ori pe săptămână, dar nu ajunge. Am făcut un an de la operaţie şi trebuie să îmi mai ajustez pe aici, pe acolo câte ceva. De 3 ori pe zi mănânc, din 5 în 5 ore. Nu mănânc carne, ouă, brânză, dar mănânc peşte şi fructe de mare. Nu mi-am dorit să slăbesc pentru a fi un sexsimbol, am vrut să fac asta pentru a fi sanatoasă şi să pot să îmi cresc copiii pentru că eram într-adevăr prea grasă. Mă dureau genunchii, mâncam dezordonat, acum mă hrănesc, nu mananc! Am dat jos 42 de kilograme”, a spus Ozana Barabancea,  la Antena 1.

Ozana Barabancea cântăreşte 72 de kilograme

Ozana Barabancea cântăreşte 72 de kilograme. După operaţia de micşorare a stomacului, Ozana este într-o formă de invidiat. Are un stil de viaţă sănătos şi se simte incredibil de bine. Mai are în plan să slăbească, însă cea mai importantă pentru ea este sănătatea!

Foto: Facebook

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton