Cu Pavel Bartoș, despre reușite, greșeli, penibil și incredibil: ”Cel mai mare noroc al meu e familia”

Pavel Bartoș nu mai are nevoie de nicio prezentare, îl vedem mai tot timpul în fața camerei. Recent, însă, a strecurat cumva în programul său infernal o nouă experiență: cea din spatele camerei, în calitate de regizor. Am vrut să aflăm ce se întâmplă în a treia ipostază a sa: atunci când nu îl vede nimeni.

L-am întâlnit pe Pavel Bartoș într-o perioadă extrem de plină. În plin sezon „Vocea României și imediat după ce încheiase filmările la primul său film, un scurtmetraj, în calitate de regizor și producător. Își făcuse totuși timp, cumva, pentru o seară de karaoke alături de colegii de la emisiune. Din fericire pentru noi toți cei prezenți, nu ne-a cântat, în schimb ne-a dat un interviu în binecunoscutul său stil spumos.

Tocmai ai avut prima ta experiență ca regizor și producător. Cum a fost de cealaltă parte a camerei?
Sunt încă sub imperiul emoțiilor pentru că, într-adevăr, una e să fii actor, alta e să fii producător, regizor și să răspunzi de tot. De exemplu, într-o zi am avut 80 de oameni la cadru. E cumplit! (râde) A fost multă adrenalină, mi-a plăcut, dar e foarte greu… Trebuie să te gândești inclusiv la ce va mânca echipa în ziua filmării. La numeroase lucruri la care nu te-ai gândi ca actor.

Ai știut în ce te bagi?
Să te mint sau să spun adevărul? (râde) Bănuiam, dar nu credeam că sunt atât de multe de luat în considerare. Am avut norocul de o echipă extraordinară – toată echipa tehnică a fost din Pro TV – și de actori care mi-au înțeles stângăciile. Chiar nu le știi pe toate, în timp înveți unele lucruri, iar ei mi-au înțeles aceste stângăcii. Au crezut în mine, au fost foarte disciplinați. Într-adevăr, a fost un mare efort, pentru că noi a trebuit să filmăm în doar trei zile o nuntă, ceea ce de obicei se face în vreo cinci, șase zile. Uite că ne-a ieșit! Îi mulțumesc lui Doamne-Doamne că a ținut cu vremea. O parte dintre filmări fiind afară, într-o curte, toată lumea mă întreba: „Ce faci dacă plouă?. Eu am zis: „Nu, nu o să plouă!. La jumătate de oră după ce am terminat filmările afară, a început să plouă… Mi-am mai dat seama cu ocazia asta cât de dificil pot fi eu ca actor. Știi cum e? Tu faci glume la cadru, dar nu realizezi că așa întrerupi firul gândirii unui regizor sau se poate să nu iasă o dublă pentru că ai vrut tu să faci o glumă. Deci, dacă am învățat ceva important din experiența asta este să privesc altfel un regizor sau un producător.

Știu că te bazezi foarte mult pe soția ta, Anca. Ea a văzut filmul?
Știe fiecare etapă a filmului, știe scenariul, mă sfătuiesc cu ea, dar nu a văzut încă filmul, e în faza de editare. Uite, și asta ține de producător. Nu e ca la actori, cărora li se încheie munca odată cu filmările. De-abia acum începe pentru mine o altă etapă, la fel de importantă. Editare, colorizare, sunet…

Vocea României, scurtmetraj, teatru… Ce faci când intervine oboseala?
Eu am un principiu foarte clar: dacă faci ceea ce-ți place, nu simți oboseala. Normal, la un moment dat o simți, dar e important să faci ceea ce-ți place, fiindcă atunci vei găsi resursele necesare. Poate cel mai mare noroc al meu e familia, care îmi dă energie. Acolo mă regăsesc, acolo mă pot alinta, acolo pot să îmi recapăt forțele, acolo ei mă susțin, indiferent de situație. E foarte importantă familia.

Dar nu resimți timpul pe care nu apuci să-l petreci cu fetițele tale, Rita, Eva și Sofia?
În ultimii doi, trei ani, am început, totuși, să am din ce în ce mai mult timp liber. Cumva, îmi pot aranja timpul acum. Ca să-ți spun sincer, anul ăsta a fost prima dată când am avut concediu o lună și jumătate. Eu nu am avut niciodată atâta vacanță, aveam maximum șapte, opt zile. Ei, anul acesta, vreme de trei săptămâni, am vizitat un loc, următoarea săptămână alt loc, chiar a fost incredibil. Din acest motiv, de exemplu, eu nu prezint evenimente și aleg să nu am activități de Revelion și de Crăciun sau în preajma acestor sărbători. Din 22 decembrie până în 5 ianuarie, eu sunt al familiei.

Ce mai fac fetițele tale?
Cresc. Bine, mai iau câte o răceală de la grădiniță, de la școală, că dacă e gratis, știi cum e, cu plăcere! (râde) Astea sunt lucruri minore, dar ele sunt sănătoase, și asta e cel mai bine! Mă bucur că le place la școală, celei mici îi place enorm. Mă bucur iarăși că le place foarte mult cititul. Doamne, nu-mi vine să cred cât de mult citesc! Dar Sofiei, fetița cea mică, îi place și cântatul, știu că îl adoră pe Smiley.

E artista artistelor! De obicei, viața socială în casa noastră începe cu ea și se termina cu ea. Toată lumea pică în admirația ei. Și ea știe asta.

Ești recunoscut pentru spontaneitate la „Vocea României. Sunt curioasă, te-ai blocat vreodată în direct?
Aaa, de multe ori!

Cu ce ocazie? La noi nu s-a văzut.
Atunci, vezi? Eu un merit al meu. De multe ori mi se întâmplă să fie nevoie să spun ce concurent urmează, la ce număr să votezi și fix atunci să pice prompterul. Numai că totul ține de echipă, care te anunță: „Vezi că acum ar trebui să urmeze publicitate, vezi că urmează concurentul cutare. Ne ajutăm, am mare încredere în ei și normal că sunt în stare să improvizez și să rezolv situația. Și dacă nu s-a văzut până acum înseamnă că suntem buni. Mă refer la mine și la echipă. Echipa din fața și din spatele camerelor.

Tu ai cântat vreodată la karaoke?
Da, am cântat, dar nu sunt bun. Adică… mai mult am cântat la petreceri unde m-am întâlnit cu niște băieți, am petrecut până dimineața, au venit alți băieți cu acordeon și cu alte instrumente și am cântat cu ei. Acolo nu mai conta cum cântai, e de Doamne ferește acolo! Doamneee! (râde) Dar la karaoke nu sunt bun. În afară de celebra melodie de la Cargo, „Dacă ploaia s-ar opri, nu știu dacă pot să cânt altceva.

Ești un actor cu simțul penibilului?
Aaa, dacă aș avea simțul penibilului, nu mi s-ar întâmpla toate câte mi se întâmplă! Sunt un actor care își asumă ‒ dacă m-am băgat în ceva, merg până la capăt, indiferent că se dovedește a fi ceva mai bun sau mai rău. Dar am învățat următorul lucru: asumă-ți și du-te, că, dacă o faci cu jumătăți de măsură, nu iese bine. Așa că, nu, simțul penibilului nu-l am. Că pot fi penibil din afară, asta e altceva! (râde)

Articole interesante si exclusivitati, in numarul de ianuarie al revistei VIVA!, disponibil la toate punctele de difuzare a presei

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro