Silviu Biriș le cere guvernanților să deschidă porțile teatrelor, mai ales că actorii și spectatorii sunt testați înainte de ridicarea cortinei. Restricția care impune teatrelor să pună în scenă piese cu 30% din capacitatea sălii este nedreaptă, consideră Silviu Biriș și condamnă actorii la foame.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!
Silviu Biriș nu înțelege de ce nu este ridicată restricția conform căreia actorii joacă în fața unei săli aproape goale, din moment ce oricum toată lumea care merge la teatru este testată sau vaccinată. În felul acesta, consideră actorul, mulți dintre colegii săi pierd bani și contracte importante.
„Jucăm cu 30% din capacitatea sălii. În condițiile în care toți sunt vaccinați, de ce ne mai ferim? De ce jucăm în condițiile acestea atât de vitrege?
Nevaccinați au rămas doar câțiva dintre actori, unii au probleme de sănătate, nu au voie să îl facă. Este strigător la cer ce fac! Înainte de fiecare spectacol ne testăm', a declarat Silviu Biriș pentru impact.ro.
Silviu Biriș a spus că deși s-a vaccinat, a purtat mască și mănuși și și-a dezinfectat mâinile, tot s-a îmbolnăvit de coronavirs. Nu o dată, ci de două ori. Actorul spune că s-a vaccinat anti-covid pentru a putea câștiga ceva bani și din alte contracte:
„Am vrut să ajut la normalizare, de aceea am făcut acest vaccin. La noi, în meserie, nu te mai cheamă la casting decât dacă ești vaccinat, așa s-a ajuns.
Am pierdut contracte și bani, iar acum, după ce l-am făcut, nu se mai organizează castinguri. Și la biserică sunt mulți vaccinați, știu și credincioși și preoți'.
Citește și: Laura Giurcanu şi TJ Miles au dormit împreună, sub pătură, la Survivor.Cum a reacționat iubitul ei
Actorul este uimit că unii politicieni nici nu știu că a murit Ion Caramitru și de aceea, declară el cu resemnare, slabe sunt șansele ca cineva să se gândească la binele actorilor, greu încercați în această perioadă.
„Să dăm drumul la săli. Să se joace cu sălile pline 100%! Actorii sunt peste 90% vaccinați. Puteți crede că sunt politicieni care nici nu știu că a murit Ion Caramitru, care nu știu în ce condiții jucăm?'.
Silviu Biriș a avut de două ori COVID
Actorul Silviu Biriș a mai dezvăluit că s-a îmbolnăvit de două ori de COVID-19, de la debutul pandemiei:
„A doua oară am făcut o formă mai ușoară, dar nu foarte ușoară, deși am fost vaccinat. Mă vaccinasem, căci inițial am crezut că nu ne vom îmbolnăvi deloc. Am purtat mască, mănuși, m-am dezinfectat pe tălpi, dar nu te protejează nimeni, decât Dumnezeu.
La repetiții nu mai purtăm mască, doar unii mai poartă, dar sunt foarte puțini, păstrăm și o distanță mai mare pe scenă. Dar nu poți trăi toată viața sub un glob de sticlă. Părinții mei nu s-au vaccinat, au făcut COVID-19, dar nu au fost grav bolnavi'.
foto: Facebook Silviu Biris