Trecutul neștiut al lui Constantin Diță, alias Giani din Las Fierbinți. În adolescență, a muncit cu ziua

Publicat pe

Constantin Diță îi dă viață cu mult talent aiuritului Giani din Las Fierbinți, însă puțini își imaginează că între actor și personajul pe care îl interpretează nu este nicio asemănare. Acum, Costi Diță se află pe val, însă au fost vremuri în care a cunoscut sărăcia și lipsurile…

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!

Privindu-l, invariabil, nu poți să nu zâmbești, pentru că în fața ta nu-l vezi pe Constantin Diță, ci pe Giani, faimosul personaj din „Las Fierbinți’ (PRO TV). Iar asta e dovada că, din punct de vedere actoricesc, își face treaba perfect. Dar Constantin Diță este foarte diferit de personajul căruia îi dăviață cu atât talent. Spre deosebire de Giani, un maestru al învârtelilor, actorul a luptat din greu pentru a ajunge la statulul actual, iar adolescența sa nu a fost una lipsită de griji, cum s-ar presupune…

Trecutul neștiut al lui Constantin Diță, alias Giani din Las Fierbinți

Recent, actorul a rememorat momentele dificile prin care a trecut în adolescență, în cadrul unei emisiuni în care, la un moment dat, a fost invitat să comenteze stilul vestimentar al actriței Emilia Clarke, cunoscută și ca Mama Dragonilor din serialul Game of Thrones. Acela a fost momentul în care au ieșit la iveală detalii dureroase din viața lui Constantin Diță.

Emilia îmi aduce aminte de mine când mergeam la bairam. Eram puști și nu aveam bani de haine, și atunci mă ajuta unchiul, încropea tot felul de ținute din tot ce avea el. El era deja la nivelul superior, la adulți – băieții serioși care au un job, haine frumoase. Dar eu eram slab și pălug, iar el era solid, trăgea de fiare, îți dai seama nu se potrivea cu nimic. Dar încropeam, ridicam un pic mânecile la cămașă, pantalonii îi suflecam, făceam tot felul de nebunii din astea”, a mărturisit Constantin Diță, alias Giani din Las Fierbinți.

Citește și: Cum și-a cunoscut Costi Diță soția și cum a cerut-o în căsătorie: „Am avut senzația că am deranjat-o” / EXCLUSIV

Citește și: Anca Țurcașiu, în cârje la TV. Ce i s-a întâmplat: „Nu am vrut să mă victimizez'

Citește și: Ce pensie are Cristian Țânțăreanu și ce face cu banii.Suma e uluitoare

Citește și: Christian Sabbagh, prima reacție după ce soția a cerut ordin de protecție

Citește și: Iubita lui Geo Rotariu a pierdut sarcina, gravidă în aproape 7 luni

„Am muncit în tot felul de locuri”

De altfel, cu ceva timp în urmă, actorul nu a ezitat să vorbească despre copilăria sa dificilă, răspunzând cu sinceritate curiozității noastre cu privire la trecutul lui.

„Era o perioadă extrem de complicată și imediat după Revoluție a început privatizarea, s-au pierdut locurile de muncă. Atunci părinții mei au rămas fără job-uri și a urmat o perioadă de sărăcie cruntă cumva. Eu deja crescusem, eram un puști care a trebuit să se maturizeze, a trebuit să muncesc – cum se muncea atunci, că nu se punea problema că ești minor, nu erau reglementări de genul ăsta. Munceam cu ziua. Supraviețuiam încă o zi, încă o lună. Am muncit în tot felul de locuri, descărcam tiruri, așa am început. Am crescut și am lucrat în toate domeniile, de la vândut înghețată, restaurant, pizzerie, magazin de descărcat marfă, facturi. Am lucrat în foarte multe direcții. În această lume, din spatele blocului, noi ne bucuram că facem niște bănuți. Nu e indicat să vezi minori făcând asta, dar pentru noi era ceva atunci. Povestea asta e povestea multor persoane, nu numai a mea”, a mărturisit Constantin Diță pentru VIVA!

Cum și-a descoperit pasiunea pentru actorie

Deși a povestit că la primul examen din viața lui, la o școală particulară de teatru, prima notă luată a fost 1, Constantin Diță, care acum îi dă viață cu mult talent lui Giani din Las Fierbinți, nu s-a lăsat descurajat. Din fericire, s-a bucurat și de sprijinul mamei sale, dar și al prietenilor, care au crezut în talentul său.

„Pasiunea pentru actorie am descoperit-o la primul examen, cel la care am luat nota 1. Mama m-a îndrumat în direcția asta și am întrebat-o de ce, pentru că eu eram în acea perioadă în care nu știam în ce direcție să o iau, dar aveam acest feedback, din spatele blocului:

Băi Costi, tu povestești bine, tu faci glume faine, tu ar trebui să te faci actor. Când am intrat în facultate, am auzit oamenii că vorbeau despre artă, unii cântau la chitară, cineva zicea ceva despre Cehov, altcineva repeta o poezie, că avea examen, și mi s-a părut atât de frumos momentul ăla. Chiar dacă am luat 1, au apărut oameni care mi-au zis să vin din nou, că am ceva. Atunci m-am întors acasă și am zis că o să dau admitere până o să intru”, a mai spus Constantin Diță pentru VIVA!

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter