Cine se ocupă de înmormântarea gemenilor din Ploiești, care au căzut de la etajul 10

Publicat pe

Gemenii de doi ani, băiat și fată, care au căzut de la etajul 10 al unui bloc din Ploiești urmează să fie înmormântați de bunica maternă. Copii au murit în urma impactului, în timp ce mama lor era live pe Facebook. Internată acum la Psihiatrie, aceasta nu-și poate conduce copiii pe ultimul drum.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Miercuri, 11 august, doi copii în vârstă de doi ani au căzut de la etaj după ce fuseseră lăsați nesupravegheați de mama lor. Tragedia a fost anunțată mamei de jandarmi chiar în timp ce aceasta era într-o filmare în direct, pe Facebook. Pe live se aud ambulanțele, ignorate de femeie, și mai apoi bătăi la ușă.

Cine se ocupă de înmormântarea gemenilor din Ploiești, care au căzut de la etajul 10Cine se ocupă de înmormântarea gemenilor din Ploiești, care au căzut de la etajul 10

Potrivit baby.unica.ro, trupurile neînsuflețite ale copiilor au fost ridicate de bunica lor maternă și urmează să fie duse în satul unde locuiește aceasta, la Drăgănești.

Cine se ocupă de înmormântarea gemenilor din Ploiești

Înmormântarea copiilor va avea loc sâmbătă, 14 august, la Drăgănești, la ora 12.00.

După tragedie, mama copiilor a fost internată la secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Ploiești. Medicii au fost, însă, frapați de atitudinea femeii, care mimează tristețea și nu este, în nici un caz, atât de afectată pe cât ar fi normal să fie.

„Mi s-a părut foarte teatrală şi parcă mai puţin îndurerată decât m-aş fi aşteptat. Am fost noi marcaţi într-un mod greu de descris în cuvinte. Noi, lucrătorii din Urgenţă', a declarat Violeta Tănase, de la Spitalul de Urgenţă Ploieşti.

Citește și: Cătălin Botezatu, primele declarații după ce a plecat de la Bravo, ai stil!:„Da, regret pentru că…’

Citește și: Cu ce post TV a semnat Florin Călinescu după ce a plecat de la PRO TV

Citește și: Primele imagini cu fiul lui Culiță Sterp.Ce nume poartă copilul

Citește și: Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil s-au întors acasă de urgență, din vacanță:„Dureri, copilul se mișca’

„Făcea prostituţie, se plimba cu mașini scumpe și copiii mureau de foame'

Cel care aduce cele mai grave acuzații la adresa mamei gemenilor este chiar fratele ei.

„Era o femeie bună. Când au apărut cei doi copii, s-a schimbat tot. Prostituţie, umbla cu tot felul de băieţi. A fost plecată în Italia, se plimba numai cu maşini scumpe şi copiii mureau de foame în casă. Noroc că avea mama bani’,  spus Marius Andrei Bilică, fratele femeii. 

Totodată, nici mama ei nu îi ia apărarea în această tragedie. După ce pe Facebook a scris că deznodământul tragic era previzibil, având în vedere cum își îndeplinea rolul de mamă, bunica gemenilor dezvăluie alte lucruri grave din familia ei.

‘Ştia şi Primăria din comună, i-au venit amenzi de la prostituţie sau cum Dumnezeu se zice. N-am mai vorbit cu ea că am bătut-o că mi-a luat copiii şi a plecat şi mi-a dat block la număr, cred că este vreo lună de zile’, a declarat bunica gemenilor care au căzut de la etaj.

Andreea, mama gemenilor, mai avea un copil de 5 ani și se pare că a practicat prostituția în Italia. 

Poliţia a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. Cel de-al treilea copil al femeii a ajuns acum la tată.

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter