Laura Cosoi o va interpreta pe celebra Harley Quinn într-un nou film

Laura Cosoi a acceptat o nouă provocare. Va fi Harley Quinn în „LEGO Batman: Filmul'.

Actrița debutează în dublajul de film și o va interpreta pe celebra Harley din versiunea în limba română a animației care va apărea din 10 februarie în cinematografele din toată țara.

Răutăciosul și voiosul personaj este mâna dreaptă și marea fană a lui Joker. Daca Laura Cosoi va fi Harley Quinn, Tudor Chirilă va fi celebrul Joker. Din distribuția versiunii în limba română a animației „LEGO Batman: Filmul' mai fac parte și Loredana (Barbara Gordon) și Adrian Despot (Dick Grayson aka Robin).

,,M-am întors la copilărie, la momentul acela în care nu conta nimic din tot ce e în jur şi te joci pur şi simplu. Mi-ar fi plăcut să am mult mai multe replici, însă cu siguranţă voi avea ocazia în partea a doua a filmului. E foarte greu în actorie să nu ai replici şi totuşi să fii prezent. Dacă stau să mă gândesc la asemănările dintre noi două: ne place să ne jucăm, suntem vesele şi cam atât', a declarat cu zâmbetul pe buze Laura Cosoi.

Alexandra Popescu

Citește și:

Laura Cosoi dezvăluie cel mai important secret pentru ca o dietă să funcționeze 100%

Laura Cosoi şi-a sărbătorit ziua de naştere în Thailanda

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro