Alexandra Ungureanu, prima impresie după ce WRS, reprezentantul României, s-a calificat în finala Eurovision 2022: „Când intră pe scenă ți se ridică părul în cap”

Publicat pe

Alexandra Ungureanu, prima impresie după ce WRS, reprezentantul României, s-a calificat în finala Eurovision 2022. Artistei, care a fost și în juriu la Selecția Națională, i-a plăcut extrem de mult prestația lui Andrei Ionuț Nicolae, pe numele său real. Acesta din urmă a făcut cu adevărat un show pe scena competiției europene și i-a emoționat pe mulți dintre colegii lui de breaslă. 

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!

WRS, reprezentantul României la Eurovision 2022, a reușit să se califice în marea finală a concursului european muzical. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 14 mai, în Torino. Andrei Ionuț Nicolae a impresionat cu prestația lui pe scena arenei Pala Olimpico, Italia, în cea de-a doua semifinală. El a intrat în concurs cu numărul 13, alături de echipa sa de dansatori: Ruxandra Timoașcă, Vivienne Meida Szentyobbi, Andrei Angelescu, Emanuel Neagu și Laurian Manta, backing vocalist. Piesa ritmată, cu care i-a cucerit pe cei de acasă, se intitulează Llamame. 

Alexandra Ungureanu, prima impresie după ce WRS, reprezentantul României, s-a calificat în finala Eurovision 2022: „Când intră pe scenă ți se ridică părul în cap'Alexandra Ungureanu, prima impresie după ce WRS, reprezentantul României, s-a calificat în finala Eurovision 2022: „Când intră pe scenă ți se ridică părul în cap'

Joi seară, în data de 12 mai, în cadrul unui show transmis în direct la TVR 1 și TVR Internaţional, publicul din România a aflat lista completă cu artiștii din finala Eurovision. Mai exact, interpreți din zece ţări, din totalul celor 18 participante la a doua semifinală, s-au calificat pentru finala din 14 mai a Eurovision 2022. Alexandra Ungureanu, care a făcut parte din juriul pentru Selecția Națională, a avut mari emoții, a plâns și a rămas profund impresionată de tot ce s-a întâmplat pe scenă. 

Citește și: WRS, primele declarații după ce România s-a calificat în finala Eurovision:”Nu voi dezamăgi”

Citește și: România s-a calificat în finala Eurovision 2022.Toată sala a cântat și a dansat pe melodia Llamame, cântată de WRS

Citește și: Simona Nae a născut în secret, la 36 de ani. Ce nume a primit fiul artistei:”Am reușit să țin sarcina ascunsă”

Citește și: Cine sunt concurenții care participă la prima semifinală Românii au Talent, sezonul 12.Declarațiile lor, înainte de concurs / EXCLUSIV

Alexandra Ungureanu, prima impresie după ce WRS, reprezentantul României, s-a calificat în finala Eurovision 2022

Într-un interviu pentru Fanatik.ro, Alexandra Ungureanu a comentat prestația reprezentantului României la Eurovision 2022. Ea a făcut parte din juriul pentru Selecția Națională a concursului din acest an. Artista a precizat că a avut o parte de responsabilitate și a vrut să vadă dacă a ales bine. Vedeta de la Kanal D a intuit, încă de prima dată, că alegerea ei a fost una cât se poate de bună. 

„Sunt încântată de performanțele lui. Mă bucur că a înțeles amploarea fenomenului. Prestația lui mi s-a părut peste Selecția Națională, ceea ce a fost foarte greu pentru el în condiții de tensiune și emoții. Mi se pare că a fost impecabil ca voce, control, show. Iar piesa faină, mi se pare ceea ce trebuie. O să o fredoneze toată lumea', a replicat ea. 

În plus, fosta câștigătoare de la Bravo, ai stil! crede că sunt șanse ca piesa Llamame să devină hitul Europei: „Mai puțin mi-a plăcut partea de costume, care a fost încoțopenit, asta ca să folosesc un termen de la Bravo, ai stil!. Poate mergea mai bine un look mai fresh, pentru că mie, când a câștigat la București, mi-a plăcut mult naturalețea lui. Am înțeles ideea de latino și paiete… dar acum nu cred că se mai poate schimba ceva', a mai continuat Alexandra Ungureanu. 

Alexandra Ungureanu: „Am plâns'

Artista a observat că finala va fi foarte grea, mai ales că sunt mulți cântăreți foarte buni. Pentru ea, WRS ar trebui să fie în top zece cei mai buni interpreți de la Eurovision 2022. Mai mult, vedeta s-a emoționat până la lacrimi. 

„Am avut și eu câteva piese preferate și m-am bucurat să le regăsesc pe lista finaliștilor. (…) Finala va fi foarte grea, sunt artiști foarte bine cotați. Cel mai bun rezultat, din punctul meu de vedere ar fi ca WRS să fie în top 10. Dacă va cânta la fel de bine si va fi ceva mai relaxat, va fi ce trebuie.

Dacă mă uit în urmă la Selecția Națională e singurul care trecea de semifinală și ajungea în finala de la Torino. Are un zvâc, când intră pe scenă ți se ridică părul în cap… Am plâns, am avut emoții. Merita să se califice, știu cât muncește și echipa TVR. Oricum, Eurovision este și o loterie, dincolo de voturile geopolitice', a mai spus Alexandra Ungureanu pentru sursa citată anterior. 

Mihai Trăistariu îi ține pumnii lui WRS la Eurovision 2022

Mihai Trăistariu știe cel mai bine ce se întâmplă la Eurovision, el clasând, în 2006, România pe locul al patrulea în finala competiției muzicale. În exclusivitate pentru VIVA!, artistul a avut numai cuvinte de laudă la adresa WRS.

Artistul cunoaște foarte bine piesele calificate în cele două semifinale ale Eurovision-ului, care se desfășoară în Italia, la Torino. Acum o lună am fost rugat să jurizez pentru un site de specialitate din străinătate toate piesele înscrise la Eurovision. Acolo erau variantele playback, acum, fiind live, totul s-a ruinat. Mi s-au părut atât de slabe piesele și interpretările încât șansele României cresc. Prima semifinala a fost foarte slabă, ziceai că e un concurs local din România’, ne-a spus el.

Reprezentantul României la Eurovision trebuie să aibă o pretație bună diseară pe scena de la Torino, unde se va duela pentru voturile publicului cu adversari bine cotați. WRS cântă ok, s-a redresat din mers, dansează și cântă bine din ce am văzut la repetiții. Face și spectacol, e și plăcut ca artist, în sensul că nu are figure.’, a adăugat Mihai.

Sursă foto: Facebook

 
substantial.ro
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter