Cabral a publicat prima imagine cu fiul său: „Uitasem cât sunt de mici...”

Publicat pe

La câteva zile doar câteva zile după ce a devenit mamă pentru a doua oară, Andreea Ibacka și bebelușul ei au fost externați. Anunțul a fost făcut chiar de Cabral, care a și atașat prima imagine cu fiul lui. Fotografia s-a viralizat la scurt timp după publicare.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!

Concret, în imaginea care a primit aproape 60.000 de oameni, Cabral s-a fotografiat în timp ce își ține fiul în brațe și a postat instataneul pe rețelele de socializare, alături de un mesaj scurt dar prin de emoție.

Cabral, prima imagine cu fiul său. Cum arată bebelușul

Pe chipul lui Cabral se pot citi emoția, fericirea pură și dragostea necondiționată pentru copilașul abia venit pe lume. Cabral recunoaște că aproape uitase cât de mici sunt bebelușii, căci a trecut ceva timp de când Namiko s-a născut.

„Gata, acasă. Uitasem cât sunt de mici…',a scris Cabral la descrierea pozei în care îl ține în brațe pe fiul lui.

Fiul lui Cabral a avut aproape trei kilograme la naștere și a primit nota zece din partea medicilor. Părinții lor nu pot fi mai fericiți de atât.

Citește și: Andreea Ibacka a născut.Cabral a făcut primele declarații, după ce a devenit tătic pentru a treia oară

Citește și: Cabral, luat prin surprindere de replica fiicei sale în vârstă de 3 ani:„Tati, hai în casă să bem…’. Cum a reacționat

Citește și: Ce dietă ține Cătălin Botezatu.A fost recomandată de nutriționistul lui Sylvester Stallone

Citește și: Dragoș Pătraru are COVID-19. Cum se simte: „Dacă nu eram vaccinat…’

Andreea Ibacka, primele declarații despre naștere

Soția lui Cabral, care a devenit mama, marți, 5 octombrie a mărturisit că a avut o naștere ușoară și se simte foarte bine acum.

„Am fost copleșită de foarte multe mesaje și emoții. Vă muțumesc din suflet! Am născut! Cabral, eu nu mai sunt grasă! Nu știu despre tine… Marți s-a întâmplat minunea din viața noastră. Am intrat în travaliu, așa cum mă așteptam, așa cum nu eram sigură că o să mi se întâmple pentru că prima oară în 41 de săptămâni nu a vrut să fie.

M-a dus soțul, sunt singură la maternitate, așa cum se întâmplă în perioada asta. Suntem foarte bine, atât eu, cât și bebe. Suntem mega fericiți, suntem niște norocoși. (…) Bebe ste incredibil, este un băiețel super cuminte. Nici nu știu cu cine seamănă, cu taică-su în niciun caz.

Mănâncă, doarme, e foarte liniștit. La naștere a avut 3.420 de grame și 52 de cm, nota 10, premiant. Astea sunt întrebările clasice, din oficiu am dorit să răspund', a scris Andreea Ibacka pe rețelele de socializare, după ce a născut.

La ce nume inedit s-a gândit Cabral pentru fiul său

Deși nu au făcut până acum public numele fiului lor, Cabral și Andreea Ibacka au glumit pe acest subiect.

Într-o conferință video în direct, la emisiunea lui Cătălin Măruță de la PRO TV, Cabral a venit cu o propunere amuzantă de nume pentru fiul său nou-născut.

Despre nume, momentan se poarta negocieri. Avem un nume ales de 3 ani, de cand s-a nascut Namiko. Eu insist foarte mult pentru numele Ragnar. Andreea e bine, e chiar mai bine decat la prima nastere. Suntem recunoscatori si fericiti ca totul a decurs lin si sarcina a fost fara probleme.', a spus proaspătul tătic la PRO TV.

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter