Impresarul lui Petrică Mîțu Stoian, noi dezvăluiri despre interpretul de muzică populară. Vestea conform căreia artistul Petrică Mîțu Stoian s-a stins din viață a îndurerat sufletele fanilor și ale apropiaților. Impresarul acestuia, Doru Gușman, a făcut o serie de declarații cu privire la ultimele zile ale artistului. Potrivit acestuia, interpretul de muzică populară nu a știut că a fost infectat cu COVID-19, iar medicii de la clinica pentru tratament post-covid nu i-ar fi cerut niciun fel de analiză medicală.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Petrică Mîțu Stoian a fost unul dintre cei mai apreciați interpreți de muzică populară. Acesta s-a stins din viață în urma unui șoc septic, după ce făcuse un tratament post COVID-19. Impresarul acestuia, Doru Gușman, vine cu o serie de declarații cu privire la acest subiect. Se pare că artistul nu ar fi știut că a fost infectat, iar medicii de la clinica unde făcea tratament nu i-ar fi cerut niciun fel de analiză medicală.
Acesta a vorbit inclusiv despre lucrurile pe care interpretul le-a auzit din partea celor din clinică. Potrivit acestuia, medicii nu i-ar fi spus că se află într-o stare foarte gravă.
Citește și: Geta, mama lui Culiță Sterp, vorbește despre căsnicia cu tatăl copiilor ei:„Mi-a dat foc la…'
Impresarul lui Petrică Mîțu Stoian, noi dezvăluiri despre moartea interpretului de muzică populară
Recent, impresarul lui Petrică Mîțu Stoian a vorbit despre modul în care interpretul ar fi aflat că a fost infectat cu COVID-19, dar și cum s-a gândit să apeleze la acea clinică. Se pare că starea de sănătate a artistului s-a înrăutățit, însă acesta a tratat-o singur crezând că este vorba de o simplă răceală.
„„Petre a aflat că a avut COVID pe 20 sau 22 octombrie, după ce a făcut un CT şi pe acel CT i-a scris „situaţie post Covid'. Cu vreo 10 zile înainte, s-a simţit rău. Avea ba temperatură, ba îl durea capul, a luat paracetamol, a luat fervex şi i-a trecut. Şi-a făcut singur test rapid. În fiecare zi îşi făcea test rapid. Avem dovadă vreo trei din ele. Fiica mea este medic stomatolog şi i le trimitea ei. Îi spunea Nană, uite că nu am nici astăzi covid.', a spus Doru Gușman, potrivit Adevărul.
Acesta declară că la scurt timp după ce Petrică Mîțu Stoian a primit rezultatul testului, a aflat că avea un geam mat pe plămânul drept. Acest lucru l-ar fi făcut să se informeze de pe internet și să găsească această clinică.
„Deci de aflat, a aflat în urma rezultatului acestui CT, în care se spune că pe plămânul drept are acel geam mat, pe care am înţeles că toţi sau aproape toţi, 80, 90% dintre cei care trec prin Covid, rămân cu acel geam mat care dispare cu timpul în două, trei luni. Petre a aflat, ulterior, nu ştiu dacă de la cineva sau de pe internet, că la Constanţa şi Reşiţa ar fi o clinică unde te bagă într-o cameră hiperbară şi scapi mai repede de acel geam mat de pe plămân. A aflat că la Reşiţa clinica este în vârful muntelui, că e aer curat, numai aşa-mi spunea', a continuat el.
„Nu i-au cerut nicio analiză'
Impresarul lui Petrică Mîțu Stoian este foarte revoltat pe reprezentanții clinicii . Acesta susține că medicii nu i-ar fi cerut analizele în momentul în care interpretul s-a prezentat la clinică. Acesta subliniază faptul că doctorul cardiolog nu i-ar fi recomandat artistului să meargă în camera hiberbară.
„Nu i-au cerut nicio analiză, ci i-au spus doar să meargă cu rezultatul de la CT, cu recomandările medicului cardiolog. Medicul cardiolog i-a menţionat afecţiunile pe care le are. Nu i-a spus să se ducă în nicio cameră hiperbară”, a continuat el.
Ba mai mult, impresarul a vorbit despre conversațiile pe care le-a avut cu artistul. Se pare că Petrică Mîțu Stoian ar fi ajuns la clinica din Reșița vineri dimineață, iar în jurul orei 11 a fost internat. Cei doi ar fi avut un dialog la telefon, în cadrul căruia artistul i-ar fi spus lui Doru Gușman că totul este în regulă și că va intra în camera hiperbară.
„M-a sunat şi mi-a zis că este excelent la clinică, a spus că au un personal extraordinar, că este frumos. Fii atent, la ora 2 mă bagă în camera aia două ore şi jumătate. M-a consultat medicul, a zis că nu sunt probleme, pot intra. Astea au fost vorbele lui”, a mai adăugat Doru Gușman.
După ce a ieșit din camera hiperbară, acesta și-ar fi sunat din nou impresarul și i-ar fi spus că este foarte încântat, dar foarte obosit după acel tratament.
„Era încântat. Apoi m-a sunat pe la 8 seara şi mi-a zis că vrea să meargă în cameră să doarmă, pentru că era foarte obosit”, a spus el.
Impresarul lui Petrică Mîțu Stoian: „Nu i-a spus că este în stare critică'
În noaptea de vineri spre sâmbătă, Petrică Mîțu Stoian a fost trasferat de urgență la spitalul din Reșița deoarece nu se simțea bine. Acesta ar fi vorbit din nou cu impresarul său, căruia i-ar fi spus că nu este nimic grav. Ba mai mult, el considera că este 80% stabilizat și că este foarte aproape ca starea sa de sănătate să fie perfectă.
„Am vorbit cu el şi mi-a zis să stau liniştit că nu am mare lucru. Mi-a zis: Mă stabilizează şi mă duc înapoi. Fiica mea l-a sunat şi ea şi a vorbit cu el, fiind doctorul acolo. Şi atunci a vorbit ea direct cu doctorul. Şi i-a spus următoarele: Trebuie să-l stabilizăm. 80% este stabilizat, dar trebuie să-l stabilizăm 100%. Şi după aceea, dacă vreţi, îl transferaţi la un alt spital sau îl externăm. Nu i-a spus că este în stare critică. I-a spus că îl stabilizează. Asta deci, fiind înainte de ora 12:00.', a povestit impresarul artistului.
Acesta a continuat declarațiile spunând că în jurul orei 13:00 a fost sunat de către nepotul său. Acesta i-ar fi spus vestea nefericită.
„Eu eram pe la Orşova, pe la ora 13.00 m-a sunat iar nepotul lui şi plângea, mi-a spus că l-au dus la Reanimare. La 2.30 am ajuns eu la spital, dar nu am putut vorbi cu el. Era intubat. Apoi s-a stins', a spus el.
Ce spun reprezentanții clinicii
Reprezentanții clinicei Nera au oferit un comunicat de presă cu privire la evenimentul nefericit. Aceștia susțin că i-ar fi făcut toate analizele interpretului și că nu ar fi existat probleme provocate de oxigenul hiperbaric.
„În urma nefericitului eveniment al decesului maestrului Petrică Mîţu Stoian, dorim să precizăm următoarele: (…) A fost consultat în cursul după-amiezii. În cadrul consultaţiei preliminare, s-au constatat valori în limite normale ale parametrilor fiziologici pentru a urma o terapie cu oxigen hiperbaric. A urmat procedura de testare la presiune şi oxigen şi s-a stabilit o cură de 15 şedinţe de terapie cu începere de-a doua zi. Seara a mers la masă, s-a plimbat puţin prin complex şi apoi a mers să se odihnească în camera unde era cazat; starea dumnealui a fost bună pe toată perioada aceasta', au spus aceștia.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2021/11/cover-viva-noiembrie-small-167-763x1024.jpg)
„Pacientul s-a simțit bine'
Tot în cadrul comunicatului de presă se arată evenimentele desfășurate după ce interpretul a ajuns la spital. Reprezentanții clinicii susțin că el s-ar fi simțit bine pe tot parcursul operațiunilor.
„Spre dimineaţă medicul a fost chemat pentru hemoptizie; domnul Petre Mîţu-Stoian a fost transportat cu salvarea la CG spitalul Oraviţa; acolo a primit tratament cu O2 şi substanţe perfuzabile specifice care au oprit tusea şi hemoptizia; pacientul s-a simţit bine în tot acest timp, a dorit să se întoarcă la clinica, dar din prudenţă a acceptat să rămână pentru investigaţii suplimentare. Ulterior a fost trimis la Reşiţa pentru evaluare imagistică:, se arată în acelaşi comunicat.
Sursă foto: Facebook și Captură ecran
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2021/11/WhatsApp-Image-2021-11-09-at-11.20.58.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2021/11/Petrica-Matu-Stoian-2-6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2021/11/Petrica-Matu-Stoian-1-6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/ramona-cazacuok.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/colaj-foto-2026-10-29t115119.834-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_776949ea0b4119b3aeeba15a3740c458.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_1c025f9f1e38566a4ffe7ce05a4e263c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_c35108b6fed4917bf9a92756cbe7d622.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_37d79bdb6682ea94a2f61fcd38b588b5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/32-6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/oana-romann-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/dorian-popa-a-fost-condamnat-la-8-luni-de-inchisoare-cu-amanare-dupa-ce-a-fost-prins-drogat-la-volan-1007494.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/colaj-ramona-paun.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/img-20261019-wa0031-gigapixel-standard-scale-2_00x-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/emma-stefan-interviu-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/452.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_d3ad55b6d6169d8d91085340a279224a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_acdfc6a825f65a319409a43a4ee5620f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_e0bc721e7aaf51cfe6dba952d48019bd.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_53934fd0574f63fdaef0f8d39127200c.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_83d317355641479d618b4cbde5fd8cd2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_065adeb2cde64df7f6cc8e77626438ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_c0b4d4cde758246a806d3a93e23a3609.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_f565b25d4120bd6e3a092be1216f24f0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_a840599579b62a4fb3135f588daa715f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_5670fa5475faef341d88e462c31e096d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_2502416ed880adc266c9241249cc1221.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_ae591d604378b6f74a27a0ed8feaefbe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_eddbb191fa5faf2978bf12cb72a8fcf9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_2c6f3476b14bef3bcbf3f05e8ff0727e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_25ced9babcc0fd13539333b907a30bbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_7bdff1a8700507d94c0c9abecf3026b5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_5582fc1d80732e1a793f1dde2004a6df.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_a30022ad7a8610881dafc3bdbc6604c1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_46b2934fe4192ec17a418e6bf33c54d7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_ae2f7a54a35c4da35cfb0b07b440486e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_7d7ddb7241651ab417fd7afadf83574f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_af758a223e8303c3095a9269222c7843.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_2ce83ac8d4d7cfe4112e3b531df16399.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_71393a28f489da81db16ec6792995832.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_f1e39d09c9a3d41a7ac9a021e9662913.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_ce15c21bb234ce4cb6e7a1e93d870a85.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_1d0e40e383fc3a4184cacb86a00ee7fb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_e662136a7ce2afb553e0eb66ba026341.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_65e6dfd9d7931e8bb1faa9e547b1576f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_9c20c4e6c4b52127340c69c3afaab213.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/colaj-geanina-ilies-fiul-patrick.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/http___storage01digis.rcs-rds.ro_storage_2026_06_09_2778037_2778037_gabi-torje-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/666-8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/10/90-6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_eb840fd4032d5baa00c414a648df4f47.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_17282f5e490207155058f2c271a5d08b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_bb8a493fd5232e857754a5b137497456.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_23635a0d520df9125945b8f90d927129.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_5e0a101785711254245ce70b8159e6dd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_440f47197a30f0ea23775b81952cf810.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_95a5c7bb1aba4862cca9c3c90fcf58ac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_94ee5b13a443e3b121b89d1d886af728.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_ce73a6f17e2f3f7317ab363adb41aee2.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_c0f841deefa2000b33ddc820fa67f0f8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_e3a974000923a05a46595eb8c064069a.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_5cf6881dba72e759d394d28c165f5662.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_15ae1d9319cc87bb13a9efb930918d63.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_66ff16b5b1d33d35c32ea1282cd6b3e8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_2a382144ef80b3df6c4ff141ed28fd04.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_88cf340d41b763a946c1532e6e481b46.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_9e093336063a52bd8e3b794920b01607.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_720212e373aeb9beb628769ffb36da3a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_22db2e009533cb820c5d06312575fc4a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_4f61481fa7edbc9c9f43c81e56b7e522.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_4cd31172d718aa274e800641c6b54566.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_30fefe76482fdf4d766efa80461612de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_963d23da33eb0f785dfd42f669d7f4e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_eee55daa696ce26df1c74fdb972835a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_c823e5d6637373c63e35993efe614703.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_d4712db0381b852b98d4083bf8256eed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_c66c773fb8a50df878d48dfc31c96904.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_96843c0abe4197113bffe48e2f73d199.jpg)