Pandemia a afectat oameni din diverse domenii, fie că sunt artiști sau antreprenori, ori oameni cu joburi care au avut de suferit, restricțiile autorităților în vederea prevenirii răspândirii COVID-19 au afectat o bună parte din oameni, inclusiv vedete. Este și cazul Ancăi Serea și a lui Adi Sînă, care au acumulat datorii de mii de euro din cauza pandemiei.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Cu toate că s-a vorbit în presă despre situația finanaciară a familiei lui Adi Sînă, soția lui, Anca Serea, a ținut să pună punct speculațiilor și să spună adevărul despre finanțele familiei. Vedeta spune că nu le merge deloc rău, iar pentru a dovedi asta, ea a declarat că tocmai ce a cumpărat un imobil.
„Așa de prost ne merge că tocmai am cumpărat un apartament la Stejarii, pe care-l amenajez. Este pentru copii. David face 19 ani, în curând, acum în martie, și l-am luat. Fie o să-l închiriez sau dacă el își dorește să se mute, o să-l lăsăm să se mute, să vedem. ' , a declarat Anca Serea pentru Click.ro
Anca Serea: „2020 a fost un an bun, nu pot să mă plâng'
Anca Serea a vorbit despre 2020 ca fiind un an foarte bun pentru familia ei. Cu toate că a fost pandemie, iar virusul care face ravagii în lume ne-a blocat în case, vedeta spune că a reușit să petreacă mai mult timp alături de familia ei, lucru care nu era posibil până acum.
' Anul 2020, deși a fost plin de neprevăzut și de lucruri la care nu ne așteptăm și pe care unii dintre noi l-am gestionat mai greu, pentru noi a fost un an bun. În primul rând, datorită faptului că Adi nu a mai fost atât de des plecat și ne-am mai sudat ca familie, cuplu, a mai petrecut și el timp cu copiii. Ne-am repoziționat, să zicem , niște scopuri în viață, așteptăm.
Am învățat să nu-mi fac planuri pe termen lung, sincer, pentru că nu știi ce trăim de la o zi la alta, dar îmi doresc în primul rând, să fim sănătoși și să fie toată lumea liniștită, mai calmă, mai bună.
De ordin material nu îmi doresc nimic. Slavă Domnului, chiar a fost un an bun, nu pot să mă plâng. Am avut multe contracte, lucrez într-una, ne-am mișcat, a mers foarte bine în perioada asta tot ce înseamnă online. Nu îmi doresc decât să fim sănătoși, nimic special. ' , a mai adăugat vedeta.
Cum s-au cunoscut Anca Serea și Adi Sînă
Cei doi se cunosc cu mult timp înainte să devină un cuplu, din perioada în care ea era reporter la o televiziune muzicală, iar el membru al trupei Akcent.
„M-au impresionat la el bunătatea, seriozitatea, faptul că atunci când promite se ține de cuvânt. Iubește copiii și a fost, de la început, un tată bun. Adi ne face fericiți.
„I-am luat un interviu. La momentul acela, nu a fost nimic între noi, dar mi-a spus că am o familie frumoasă și că și el își dorește copii. După mai mult timp, ne-am întâlnit din nou într-un bar de karaoke, unde Adi mi-a dedicat mai multe melodii’, a povestit Anca Serea.