Cum arată și cu ce se ocupă tatăl lui Theo Rose. Ioan Diaconu are aceeași meserie de peste 20 de ani

Publicat pe

Cum arată și cu ce se ocupă tatăl lui Theo Rose. La numai 24 de ani, artista se bucură de o carieră de succes, fiind una dintre cele mai mai apreciate și bine cotate cântărețe din showbiz-ul autohton. Cu toate acestea, puțină lume cunoaște detalii despre familia frumoasei ploieștence. Iată tot ce nu știai despre tatăl acesteia!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!

Cum arată și cu ce se ocupă tatăl lui Theo Rose. La vârsta de numai patru ani, Theo Rose și-a făcut debutul în muzică. După ce a absolvit liceul „Dinu Lipatti', artista a participat la mai multe concursuri de muzică și a reușit să se facă cunoscută. Theodora Maria Diaconu, pe numele din buletin, s-a născut în Ploiești și provone dintr-o familie cu trei copiii. Aceasta mai are o soră, pe Raluca Diaconu, dar un frate, pe nume Radu. De-a lungul timpului, artista a vorbit deschis despre copilăria sa și despre relația cu părinții.

Cum arată și cu ce se ocupă tatăl lui Theo Rose. Ioan Diaconu are aceeași meserie de peste 20 de aniCum arată și cu ce se ocupă tatăl lui Theo Rose. Ioan Diaconu are aceeași meserie de peste 20 de ani

Cum arată și cu ce se ocupă tatăl lui Theo Rose. Cântăreața a dezvăluit că are o relație extrem de apropiată cu cei care i-au dat viață și nu uită să-i răsfețe de câte ori are ocazia. Bărbatul este antrenor de fotbal în localitatea în care a copilărit artista și practică acestă meserie de mai bine de 20 de ani.

Citește și: Ce părere are Theo Rose despre infidelitatea în cuplu:„Ce o să se aleagă de familii, că nu o să mai existe!'

Citește și: Ce probleme a avut Theo Rose în vacanța din Thailanda:”Nu e deloc în regulă…”

Citește și: Teo Trandafir și Cristi Brancu nu și-au vorbit 20 de ani:”Era imposibil să mergem înainte”

Citește și: Laura Cosoi își alăptează fetița înainte de fiecare spectacol la teatru:„Mă așteaptă soțul meu sau mama mea cu ea, în brațe'

Cum arată și cu ce se ocupă tatăl lui Theo Rose

Cum arată și cu ce se ocupă tatăl lui Theo Rose. Ioan Diaconu, tatăl lui Theo Rose, este directorul Centrului Cultural Izvoarele, iar în timpul liber se ocupă de echipele de fotbal din comuna județului Prahova. În mai multe rânduri, artista a mărturisit că este mândră de meseria tatălui său, având în vedere că acesta antreneazaă, în mod voluntar, tinerii talentați.

Recent, acesta a fost surprins la primele turnee județene din acest sezon ce au avut loc în Prahova. La „Cupa Satelor', o competiție națională organizată de Federația Română de Fotbal, participă numai 9 echipe, una dintre acestea fiind antrenată de tatăl lui Theo Rose.

„Ar fi fost minunat ca FRF să investească în Cupa Satelor! Dar, după cum vedeți, jucăm cu veste de acum trei ani, nici mingi nu s-au mai dat. Apa, hrana pentru copii sunt aduse de părinți și de noi. Unii copii vin flămânzi la teren. Un băiețel mi-a zis că nu mai mănâncă trei zile, că a mâncat acum sendviciuri. Îți vine să plângi când auzi așa ceva!', a declarat tatăl lui Theo Rose, potrivit gsp.ro.

Antrenorul este dezamăgit de modul în care a decurs „Cupa Satelor'

Ioan Diaconu și-ar dori ca Federația Română de Fotbal să nvestească mai mult în „Cupa Satelor', astfel încât să se înscrie mai mult de 8 echipe, câte exista în momentul de față. Acesta a făcut un apel la adresa autorităților.

„Este o competiție frumoasă, dar mă așteptam să participe mai multe echipe în Prahova, nu doar opt. Oficialitățile ar trebui să-și îndrepte mai mult atenția spre Cupa Satelor. Nu văd niciun oficial, care să-și noteze cei mai buni copii', a mai precizat tatăl artistei, antrenor în comuna Izvoarele.

Sursă foto: Instagram

 
dinpopor.ro
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter