Zanni este marele câștigător Survivor România! Tensiunea a atins cote maxime în finala Survivor

Publicat pe

Zanni este marele câștigător Survivor România! Ultima ediție a competiției a adus în prim-plan lupte dure, tensiuni și dezamăgiri pentru unii concurenți, dar Zanni este mai fericit ca niciodată după ce și-a îndeplinit marele vis și a ieșit învingător în finala Survivor, plecând acasă cu marele premiu.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

După luni bune petrecute în condiții greu de imaginat, în jungla din Republica Dominicană, Zanni poate răsufla ușurat pentru că este marele câștigător al celui de-al doilea sezon Survivor România. Concurentul a luptat ca un adevărat sportiv în finala Survivor 2021, iar telespectatorii l-au ajutat să își asigure victoria. A luptat cot la cot cu cei 19 adversari prezenți la început de competiție și, treptat, a reușit să rămână înconjurat de cei mai buni.

Citește și: Imagini de la majoratul lui Zanni de la Survivor. I-au fost alături prietenii de la orfelinat

Citește și: Alex Velea, dezvăluiri emoționante despre Zanni: „Cred că părinții lui îl văd și le pare rău că l-au lăsat'

Citește și: Elena Marin îl atacă pe Zanni după eliminarea de la Survivor: „Inteligență distructivă'

Citește și: Declarații de dragoste între Ana Pogras și Zanni, înainte de finala Survivor: „E iubirea aia că am învățat…'

Zanni a dat totul și nu este de mirare că a ieșit câștigător la Survivor România 2021, dat fiind faptul că se număra de luni bune printre favoriții la titlu. Pentru mulți dintre telespectatorii emisiunii, cele trei nume rămase în finală: Zanni, Marius și Andrei nu au fost o surpriză. Concurenții aveau, în comparație cu alți semifinaliști, cele mai bune cote chiar și la casele de pariuri. După ce l-a eliminat pe Marius în prima parte din finala Survivor, Zanni a reușit să îl învingă și pe Andrei, cu ajutorul telespectatorilor.

Zanni este marele câștigător Survivor România! Tensiunea a atins cote maxime în finala SurvivorZanni este marele câștigător Survivor România! Tensiunea a atins cote maxime în finala Survivor

Zanni este câștigător în sezonul 2 Survivor. Ce face cu marele premiu

Deși Zanni și Marius au fost supuși votului publicului, înainte de a se afla cine pleacă acasă cu premiul cel mare, Zanni a răsuflat ușurat. După momentele emoționante care s-au petrecut în finala Survivor, Zanni a fost încununat marele câștigător Survivor România 2021. Tânărul a fost susținut prin apel video de apropiați, iar faptul că foștii coechipieri i-au fost alături chiar în finala Survivor din Republica Dominicană, l-a ajutat să dea tot ce are mai bun pe ultimele trasee.

Alături de foștii săi coechipieri din echipa Faimoșilor, Zanni s-a bucurat de trofeul Survivor, iar tânărul nu și-a mai putut stăpâni emoțiile și a izbucnit în lacrimi. La începutul competiției, câstigatorul Survivor România 2021 a mărturisit că, dacă va câștiga marele premiu, își dorește să își achiziționeze o casă. Acum că visul său s-a îndeplinit, tânărul a oferit primele declarații.

„Cum e? Miros a urs. De emoții am transpirat. Cum să mă simt?! E foarte greu trofeul. E cel mai greu trofeu. Mă simt foarte bine. Trebuie să recunosc, i-am simțit pe oameni foarte aproape de mine. Am avut emoții, dar erau de bucurie. Am simțit acest moment. Vă mulțumesc din tot sufletul meu nu că ați pierdut timp, ci că l-ați câștigat alături de mine!', a transmis câștigătorul Survivor 2021, ținând în mână trofeul de supraviețuitor.

Zanni ultimele declarații înainte de a ieși învingător! Cine l-a susținut în finală

„Recunoștința mea a atins cote maxime. Din nou, publicul de acasă… ce să zic, sunt din prima lună aici, am supraviețuit din orice punct de vedere. Am avut momente în care nu am reușit să fac anumite chestii și lumea de acasă mi-a oferit imunitate. Acum sunt în finală datorită lor și în fiecare secundă îmi repet în cap că eu fără oamenii de acasă nu eram aici, nu aveam puterea să continui, nu treceam peste dureri. Sunt foarte recunoscător, simt că trăiesc într-un film', a trimis tânărul, la scurt timp după ce a aflat că a ajuns în marea finală.

De altfel, Zanni a fost susținut și în finala Survivor, la fel ca în toate celalte ediții, de colegii săi din Golden Gang. Alex Velea și ceilalți membri ai trupei i-au transmis un mesaj scurt, menit să îi aducă putere în finala Survivor: „Ești monstru, Zanni, te iubim! Hai acasă cu premiul.'

Sursa FOTO: Facebook & WOWbiz.ro

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter