Alin Oprea recunoaște că a avut probleme cu alcoolul din cauza soției: "Mă îmbătam la câteva luni, dar nu eram agresiv"

Publicat pe

Divorț cu scandal între Alin Oprea și soția sa, Larisa! Artistul se apară și susține că că a întâmpinat probleme cu alcoolul din pricina soției sale. Mai mult, o apropiată a familiei subliniază că solistul necesita pastile pentru problemele sale cu alcoolul, iar ea se ocupa să i le procure. Iată ce dezvăluiri au ieșit la iveală!

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!

S-a scris că Alin Oprea ar fi avut probleme cu alcoolul, acesta fiind și unul dintre obiceiurile care i-ar fi generat probleme în căsnicie. Artistul susține că soția sa este de vină pentru acest lucru, însă are grijă să sublinieze că nu a făcut rău nimănui.

'Eu nu am avut probleme cu alcoolul niciodată. Adică am avut unele probleme după nașterea primului copil, când soția mea începuse să aibă un caracter agitat, irascibil, masculin aș putea spune. Ea m-a determinat să-mi găsesc un refugiu în consumul de alcool, dar nu eram un bețiv. Mă îmbătam la câteva luni, după care îmi făceam treaba. Nu eram agresiv, nici verbal, nici fizic. Nu am fost un bețiv, nu am fost un alcoolic, nu am ajuns în comă alcoolică la spital, nu am fost la o clinică de dezalcolizare, nu am fost irascibil niciodată din această cauză', a precizat Alin Oprea la 'Xtra Night Show'.

Citește și: Cine e Ștefania Urecheatu de la Mireasa. A participat și la Puterea Dragostei:'Bărbatul potrivit trebuie să fie matur'

Alin Oprea: „Au trecut 3 ani de zile de când nu am mai pus gura pe alcool”

Totodată, Alin Oprea a lămurit că de îndată ce copiii săi și soția sa s-au mutat la Londra el a renunțațt definitv la băuturile alcoolice.

'După ce ea a plecat la Londra, eu am mai făcut un ultim spriț cu colegii. De atunci și până azi, au trecut 3 ani de zile, eu nu am mai pus gura pe alcool. Procesul acesta de oprire a fost unul natural, am simțit că am scăpat de un stres', a subliniat Alin Oprea.

Citește și: Mihaela Rădulescu a spus totul despre programul ei zilnic, la Ferma:'Eu mă înghesui în baia asta mică, dorm în rulotă și sunt înconjurată de un morman de haine' / INTERVIU

La rândul ei, o apropiată a lui Alin Oprea intervine și subliniază că, într-adevăr, solistul de la Talisman a întâmpinat probleme reale cu alcoolul, ea fiind martoră în acest sens.

Prietenă de familie: „În două rânduri i-am trimis acest medicamente, deloc ieftine”

Corina Mioc a subliniat că Alin a avut nevoie de anumite pastile pentru a renunța la alcool.

'De aproximativ 16 ani sunt prietenă cu familia Oprea și cunosc situația. În urmă cu câțiva ani, am fost solicitată să-i produc lui Alin niște pastile împotriva problemelor cu alcoolul. Domnul Oprea a avut mai mult sau mai puțin probleme, de mai mulți ani. Fosta soție nu se plânge la nimeni, dar am văzut acest lucru de câteva ori și rapid', i-a spus apropiata familiei lui Capatos.

Citește și: Brigitte a găsit, în timp ce făcea curat, jucării sexuale ce-i aparțineau soțului. Reacția lui Florin Pastramă:'Ce o interesează pe ea'

Artistul ar fi avut nevoie de medicamente din Germania, femeia ocupându-se să i le trimită prin curier rapid în țară.

'În două rânduri i-am trimis acest medicamente, deloc ieftine, prin curier ele ajungeau a doua zi, domnul Oprea le lua și era mai bine', a mai povestit ea.

Alin Oprea: „Am descoperit că-mi pune lucruri în băutură și în mâncare”

După aceste declarații, Alin Oprea nu s-a ferit să recunoască adevărul, că lua anumite pastile, numai că ar fi fost obligat de soție.

Alin Oprea recunoaște că a avut probleme cu alcoolul din cauza soției: "Mă îmbătam la câteva luni, dar nu eram agresiv"Alin Oprea recunoaște că a avut probleme cu alcoolul din cauza soției: "Mă îmbătam la câteva luni, dar nu eram agresiv"

'Ea îmi inducea niște lucrurie, îmi spunea că-s bețiv, alcoolic. Este adevărat, chiar mi le comanda, le-am luat de gura ei, apoi le-am pus deoparte. Am fost pus în situația ingrată când făcea scene în toată casă că spunea că mă vede după ochi. Atunci plecam de acasă și mă opream la un polițist pe stradă să-i spun că vreau să suflu în fiolă. Suflam, luam bonul, îl duceam acasă și nu mă credea, ziceam că am prieteni în poliție', a precizat Alin.

Citește și: Tatăl Mădălinei Manole a murit de COVID-19. Fiul lui a făcut anunțul:„Acum ești împreună cu fata și soția ta'

De asemnea, fostul soț al Larisei a subliniat că a constatat între timp că partenera sa obișnuia să-i pună anumite substanțe în mâncare sau băutură.

'Am descoperit că-mi pune lucruri în băutură și în mâncare și-mi spune că mă va ajuta cu alcoolul', a conchis el.

Sursa foto: Facebook, Captură YouTube

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter